Încă o dimineață frumoasă, încă o cafea proaspătă care mă așteaptă. Așteptam să mă trezesc și să merg în bucătărie pentru a-mi pregăti cafeaua. Cred că ăsta este unul dintre primele lucruri pe care le fac dimineața. Dacă nu fac acest ritual atunci totul se termină prost. Am mai avut ocazia sa trec prin ceva asemănător și da nu a fost prea plăcut. Iubitul meu spune că sunt dependentă de cafea dimineața, eu spun doar că această minunată cafea îmi face lumea mult mai frumoasă, mult mai plăcută.
De fapt mă face să o văd cu alți ochi. Îmi place să văd lumea schimbată, să o văd în felul meu, chiar dacă știu că prea multe lucruri nu pot schimba în lumea reală, măcar încerc să am o lume perfectă în visele mele. Trist că nu ne putem concentra pe lucrurile care chiar ar conta cu adevărat și mai trist că am ajuns să ne certăm unii cu ceilalți din nimicuri. Nu credeam că lumea se va schimba atât de mult în rău, parcă nu ne mai pasă de lumea din jurul nostru și îi lăsăm să cadă în acea prăpastie în care nu se mai poate face absolut nimic pentru ei.
Am întâlnit și oameni răutăcioși și oameni cu un suflet minunat, dar cei din urmă sunt mult mai puțini și nu pot face față tuturor răutăților de pe acest pământ. Off, câtă lume fără minte, până la urmă am ajuns la vorba bunicii, deși întotdeauna mă împotriveam și îi spuneam că asta nu se va întâmpla niciodată. Ei bine uite că acum s-a întâmplat întrucât nu mai suport atâtea nedreptăți…
Și să revin la cafeaua mea, asta chiar mă face să visez către tărâmuri mult mai bune și mult mai plăcute. La acele locuri unde lumea este perefectă, iar alt cuvânt înafară de perfecțiune nu există și dacă aș putea mi-aș face un asemenea regat.
Adaugă un comentariu