Mă gândesc că uneori nu fac tot ce ar trebui pentru ai mei prieteni. Mi-aș dori să am mai multa încredere în mine, să pot face și mai multe lucruri. În prezent simt că totul este pierdut, ca orice fac se distruge încet, încet și nu pot recupera nimic din acele legături pierdute. Am devenit egoistă și nu știu din care motiv. Cred că am lăsat pe cineva să mă transforme mai mult decât era cazul, iar acum am înțeles în sfârșit și chestia asta. Nu prea întelegeam de cine îmi era atât de dor, dar până la urmă dorul era din vina mea și pentru mine. Da, îmi era dor de mine. Eu cea din trecut cu zâmbetul pe buze, fără să-mi pese prea mult de problemele pe care le aveam, dar care eram gata, gata să ajut pe oricine oricând.
M-am transformat în ceva ce nu voiam să fiu. M-am transformat în acea fărâmă de trecut, pe care o uram cel mai mult. M-am transformat din vina ta. Am crezut că așa va fi mai bine, că mă vei înțelege, dar nu… Nu înțelegi nimic din tot ce spun, la fel cum nu înțelegi nimic din tot ce fac. Și în ultima perioadă n-ai făcut nimic altceva decât să aprofundezi acea stare acută de confuzie. Nu vreau să urăsc pe nimeni, nu mai vreau în viața mea acel sentiment. Mi-a ajuns și crede-mă am tot încercat să te înțeleg, dar nu mai pot. Confuzia asta mă face să înnebunesc pe zi ce trece mai multe, problemele astea se dezvoltă mult mai repede decât acea bucurie pe care o simțeam în trecut.
Știi m-am tot gândit la toate acele lucruri de la începutul relației noastre. Tot îmi vine în cap aceeași întrebare de o mie de ori: unde naibii am greșit? Cu ce ți-am greșit se m-ai închis aici și m-ai izolat chiar și de propriile mele sentimente. Nici măcar nu mai știu ce simt sau poate că nu mai simt nimic, iar asta doare mai mult decât daca aș fi avut sentimente nebune de ură. Te comporți mereu de parcă nu înțelegi nimic, iar de fiecare dată eu sunt vinovata principală. Nu mai suport asta… nu mai vreau…
Adaugă un comentariu