Și nu, nu e o glumă vreau să-mi iau o pauză de la tot, vreau puțină relaxare și liniște, vreau să am puțin timp pentru mine. În stilul ăsta mă sufoc și simt cum mă usuc încet, încet. Nu vreau să mă mai gândesc la binele celorlalți, doar vreau să mă gândesc la mine, la binele meu și la viitorul meu. M-am săturat să rezolv problemele altora, iar pe ale mele să le las baltă pentru că nu mai am timp. Și da, nici de blogul ăsta nu am mai reușit să mă ocup, iar asta mă enervează la culme.
M-am săturat să mă trezesc dis de dimineață și să muncesc pentru alții în loc să mă ocup de proiectele mele. Știu că sună cam pompos, dar este adevărul meu și nu vreau să-l contest degeaba. Mi-am dorit toate proiectele astea și am muncit din greu pentru ele. Tocmai de aceea încerc pe cât posibil să nu dau cu stângul în dreptul și să fac ceva bun și pentru mine.
Nu mă mai interesează cine, cum se descurcă, de acum înainte am să mă ocup mai mult de mine și mai puțin de ceilalți. Iar dacă o să-mi spuneți că sunt egoistă vreau să vă anunț că egoismul meu încă nu a ajuns la forma maximă.
Știu că pot mai mult, întotdeauna am putut să fac mai mult și cu cât pot face asta mai bine cu atât îmi doresc mai mult. Când faci ceva cu plăcere totul devine ușor de realizat, ușor de construit, ușor de întreținut. Nu vreau să mai amestec lucrurile între ele, ci pur și simplu vreau să trăiesc și să mă hrănesc cu ceea ce în fapt reprezintă proiectele mele.
De ce nu pot renunța la proiectele, planurile mele?
Ori de câte ori încerc să mă apuc de altceva mă cuprinde acel sentiment de neputință că în loc să-mi construiesc proiectele pierd timpul cu totul și cu totul pe altceva. De obicei se spune că nu contează timpul pe care îl investești în ceea ce îți dorești, dar mie în această perioadă scurtă de început de toamnă mi s-a demonstrat contrariul de atâtea ori.
Nu sunt persoana perfectă, nu am nici cele mai bune abilități, dar nici nu am de gând să mă opresc din a studia, din a evolua… Cu atât mai mult dacă vorbesc despre ceea ce mă interesează mai mult și anume ideile, proiectele mele. Îmi vine să plâng numai când mă gândesc de timpul pe care nu am reușit să-l valorific la capacitatea mea maximă.
Îmi vine să plâng pentru că mi-am dat seama cam târziu de ceea ce am pierdut și da îmi vine să plâng pentru neputința mea, pentru încrederea mea oarbă în anumite chestii, care în timp au reușit să mă dezamăgească.
În fine, pe mine ideile mele îmi dau energie și îmi revigorează viața asta atât de banală uneori, așa că nu am să renunț la ele indiferent pe cine deranjează acest lucru. Indiferent că nu o să mai am timp de pierdut și indiferent că am să pierd anumite persoane care nu vor fi capabile să mă înțeleagă și să perceapă lucrurile așa cum le percep eu.
Adaugă un comentariu