Uneori se întâmplă să ai parte de probleme chiar atunci când nu te aștepți. Sau mai bine spus ai toate șansele să se strice ceva prin casă „când îți este lumea mai dragă” sau poate că numai eu am ghinionul să mi se întâmple asta.
Dacă până în prezent m-am tot obișnuit să se mai spargă câte o țeavă ba din bucătărie, ba de la baie de data asta m-am confruntat cu o altă problemă, puțin cam ciudățică pentru mine. De această dată mi-am dat seama că boilerul de la baie s-a defectat. Partea cea mai proastă este aceea că s-a defectat fix atunci când ai nevoie de el.
Și pentru că nu mă pricep foarte bine la astfel de produse m-am gândit că este foarte posibil să se fii stricat rezistența, având în vedere calcarul existent în apă. Dar, repet, pentru că nu mă pricep am spus că este mult mai bine să chem un specialist sau cel puțin asta am de gând să fac.
De altfel mă gândeam că o altă variantă pe care mă gândesc să o iau în calcul este să apelez la Bricolaj Market și să achiziționez unul dintre boilerele de acolo. Cel puțin în următoarea perioadă voi scpă de stresul numit apă caldă. Și în special voi scpă de grija specialistului și reparașia boilerului vechi.
Chiar dacă în cele din urmă asta înseamnă să ai parte de o mică gaură în buget pe luna în curs cel puțin voi fi mulțumită că am scăpat și de această problemă. Cred că ar trebui să-mi fac un buget pentru lunile și anii viitori pentru genul acesta de probleme.
În plus am observat că o dată la 3 ani ori se strică boilerul de la baie, ori se strică cel de la bucătărie. Cu toate astea la bucătărie a fost mult mai aiurea data trecută pentru că m-am trezit că m-a invadat o mare de apă în momentul în care am deschis ușa la bucătărie.
Nu spun că nu există astfel de probleme, doar că uneori sunt mult prea frecvente și nu pot ține pasul cu ele. Cu atât mai mult că în marea majoritate a timpului sunt singură acasă și nu-i deloc plăcut să mă trezesc cu unele probleme de genul ăsta.
Sau poate că ar trebui printre multe altele să încerc să mă adaptez din mers la problemele apărute și să încerc pe cât posibil să le rezolv înainte să fie prea târziu. Și totuși niciodată nu știu când este prea târziu deoarece lucrurile acestea apar din neant și de multe ori nici măcar nu mă gândesc la ele.
Poate că în cele din urmă nu am ce să fac. Indiferent de cât de multă atenție aș atrebui lucrurilor din jurul meu îmi dau seama că uneori este imposibil să țin pasul cu toate. Și aici nu este vorba doar cu acele chestii legte de locuință și de grădină, ci de cam tot ce mi se întâmplă.
Ce-i drept unii dintre noi nu suntem făcuți să stăm cu ochii ațintiți la ceea ce se întțmplă și mai avem și alte preocupări…
Adaugă un comentariu