Mi-e dor de partea frumoasă din trecutul meu, mi-e dor de oameni, mi-e dor de sentimentele din trecut. Chiar dacă mintea mea refuză încă că accepte acest trecut păcătos, încă mai am speranța că anuminte lucruri se vor schimba curând în viața mea. Am încercat să muncesc mult, doar pentru a putea uita acele lucruri urâte, acele țipete care mi-au înghețat sufletul și m-au transformat în fiara, pe care cu greu mă chinui să o adorm.
Nu e vina nimănui că am trecut prin asta, nu e nici vina lui că nu l-am înțeles atunci când trebuia, cea mai mare parte din vină o am eu. Am fost mult prea vulnerabilă pentru ceea ce mi-am ales să fac, am pierdut prea multe din cauza stupidei mele atutudini. Prea multă tandrețe, prea multă milă nu face bine nimănui. E adevărat că ce este prea mult este exagerat și nu poate aduce nimic bun.
Nici mie nu îmi vine să cred că încă mai mi se face dor de una sau altă persoană. Chiar îmi doresc ca pe anumite persoane să le văd, chiar dacă sunt pe fugă și nu am timp de vorbă. Îmi doresc să le văd chiar și așa în trecere. Îmi doresc să mai am parte de zile la fel de frumoase ca cele pe care le-am petrecut cu ai mei prietenii din trecut. Încă nu pot să înțeleg unde și când ne-am pierdut sau ce s-a întâmplat de fapt între noi. Poate că și eu am greșit pentru că nu am știut când să mă opresc din ambițiile mele sau poate că greșelile au venit din toate direcțiile și nu le-am putut face față atunci.
După atâta timp pierdut cred că nimeni nu mai poartă ranchiură nimănui sau cel puțin îmi place să cred asta. Mi-aș dori ca la un moment dat toata lumea să înțeleagă unde a greșit și fiecare să încerce să îndrepte greșelile. Da, știu nimeni nu va face asta niciodată, chiar dacă pare incredibil nimeni nu va face niciodată primul pas.
Adaugă un comentariu