Până unde poate duce încăpățânarea mea? Deși am pierdut prieteni dragi tot nu renunț la asta. E incredibil sunt conștientă de greșelile mele și nu pot face nimic pentru a le îndrepta… Oare de ce naiba în trecut mi-am vărsat furia pe cine nu trebuia…
Acele persoane nu mi-au greșit cu nimic și totuși am preferat să-i îndepărtez în loc să-i ascult. Sunt cinci ani de atunci, cinci ani în care n-am uitat o ultimă frază. Și acum îmi răsună prin minte: „cu tine am terminat-o! Ești mult prea încăpățânată și nu se înțelege nimeni cu tine…”.
A fost greșeala mea atunci pentru că nu voiam să înțeleg niciun fel de explicații, dar acum după atât timp scurs lucrurile nu mai par deloc așa, ci cu totul altfel. Am știut că vina era în ambele părți, de asta nu mi-a părut rău de ceea ce am apărat, în schimb mi-a părut rău pentru ca nu am oferit explicațiile necesare pentru gesturile mele, iar acum suport consecințele. S-au mai bine spus că le-am suportat.
În momentele mele de liniște îmi place să analizez toate chestiile care s-au întâmplat în trecut. Fac asta pentru că vreau să schimb puțin din comportamentul meu, iar asta cred eu că mă ajută. În fine, nu cred că aș mai putea repeta aceleași greșeli, dar e mai bine să fiu precaută…
Poate că nu sunt eu cea mai bună persoană, de fapt nici nu vreau să fiu (mi-ar fi greu să mențin asta), nu cred că ar interesa pe cineva ce se întâmplă în exterior, cum nimeni nu este interesat de persoanele din jurul lor. De curând am avut senzația că anumite persoane vorbesc despre lucrurile din jurul lor fără să le cunoască, fără să le vadă de aproape…
Sunt curioasă cum naibii se întâmplă să vorbești despre ceva ce nu știi. Una e să ai ceva idei despre ceva vorbești, iar alta este să nu știi absolut nimic, dar totuși să-ți dai cu părerea. Cam așa se întâmplă lucrurile pe aici, cam asta cred că se întâmplă în toată lumea din păcate…
Adaugă un comentariu