Încep munca de birou fără prea mult chef și fără să schimb vreo două vorbe cu ai mei colegi. Nu mă simt bine, nu am chef de nimic și încerc să mă motivez pentru a-mi face treaba. Am senzația că timpul s-a oprit în loc, iar eu resimt această oboseală de parcă încă nu reușesc să mă odihnesc. Sunt zile în care nu mă regăsesc și sincer aș vrea să plec undeva cât mai departe de această zonă de confort.
Îmi doresc să vizitez întreaga lume, îmi doresc să ajut, dar cel mai mult îmi doresc să am parte de cât mai multe amintiri frumoase. Nu îmi doresc lucruri imposibile, ci acele lucruri pe care știu că le pot face, lucruri pe care le-am visat, pe care le-am dorit.
Vă povesteam de astăzi că nu am avut nici un chef să ajung la muncă astăzi, pur și simplu nu m-am simțit în stare. Poate că sunt de vină și acele dureri periodice, de care nu am cum să scap încă. Am ajuns la birou cu gândul să-mi iau o cafea de la acel nefericit de tonomat din sediu, dar până să fac asta am început să-mi deschid adresa de mail și să o verific.
Cu toate astea pe cap am și uitat pentru câteva momente de cafeaua pe care mi-o doream. Și toată această agonie a durat până când Bogdan a ajuns la sediu.
Bogdan este unul dintre acele persoane cu care mă înțeleg fără să avem divergențe și cu care uneori îmi place să mă întâlnesc pentru a face diverse poze. Dap, cam așa stau lucrurile în prietenia noastră.
Parcă astăzi a ghicit că nu mi-am luat cafea și mi-a adus el una. Sinceră să fiu nu mă așteptam la asta, dar uite că s-a întâmplat. În sfârșit am avut parte de cafea fără să mai apelez la acel tonomat de la intrarea din sediu. Încă o dată – mulțumesc, Bogdan!
Bogdan a zis
Mă simt prost că abia acum am citit articolul în întregime, cu răbdare, dar trebuie să recunosc că tot mi-a adus un zâmbet. Cu drag! Te aștept la poze 🙂
Kitty a zis
sper sa ajung curand si pe la poze…