Cu cât încerc mai mult să mă apropii de tine cu atât mai mult prăpastia dintre noi se adâncește. Cu siguranță amândoi suntem vinovați pentru asta, numai că tu mă critici mereu și încerci să dai vina numai pe mine. Cam asta faci tu în fiecare zi dai vina mereu pe mine. Eu sunt cea care complic mereu situația, eu sunt cea care nu te înțeleg… Mă întreb oare cum de ne-am înțeles în toți acești trei ani și ce s-a schimbat între timp, căci după atâta timp încă nu găsesc acel moment al schimbării. Nu mai vreau să fiu eu vinovată de fiecare dată când se întâmplă ceva. Pur și simplu nu mai pot așa… am nevoie de o schimbare și asta cât mai repede cu putință. Altfel în loc să ne înțelegem de vorbă bună o să ajungem să devenim niște oameni violenți, ceea ce mie nu îmi place deloc.
Am încercat toate variantele, m-am lăsat umilită de către tine și te-am iertat de fiecare dată… Dar toate astea au o limită și tu știi asta și fără să îți spun eu. Poate că ție îți place așa, poate că da te-ai obișnuit să mă umilești în fața tuturor, căci ție oricum nu îți pasă de ceea ce simt sau ceea ce îmi doresc eu. Am crezut că în acești trei ani voi reuși să schimb anumite lucruri care nu mi-au plăcut, dar tu pe zi ce a trecut te-ai transformat și mai mult în acel ceva, pe care nu mi-l doresc. Sunt conștientă că prea multe lucruri nu pot face pentru a-ți schimba direcția de fapt nici nu mai vreau asta. Nu mai vreau nimic… nu mai am încredere în nimeni și nimic, ba mai mult mi-am pierdut și încrederea în mine…
Da știu eu sunt cea mai vinovată pentru tot ce mi se întâmplă acum. Trebuie să-mi asum riscurile și nu mai vreau să mai dau înapoi precum un rac… Trebuie să mă mobilizez repede, altfel voi aluneca sigur pe acea pantă a nebuniei și în acel moment nimeni nu va mai putea să mă ajute. Primul pas l-am făcut și în cerc să mă țin de acele ședințe cu psihologul meu urmează și restul… Oare voi avea suficient curaj?
Adaugă un comentariu