Mă cufund din nou în ale mele gânduri și iar pierd timpul plimbându-mă pe străzile goale. Îmi place toamna este adevărat, dar tot toamna mă face să mă simt atât de singură, părăsită de acei oameni pe care eu îi credeam sfinți și că nu mă vor părăsi niciodată. Câteodată este bine să vezi lumea singur, să-ți faci singur propria ta viziune asupra lumii. Spun de multe ori că nu mă mai interesează acele vorbe dureroase ale celor din preajma mea, dar nu pot trece cu vederea aceste mici răutăți.
Nu știu ce faceți voi în situațiile critice, dar eu nu fac nimic altceva decât să-mi rezerv câteva momente și să mă plimb prin cel mai apropiat parc. Îmi place să fac asta, îmi place să privesc natura din jurul meu, chiar dacă momentele în care fac acest lucru sunt foarte dureroase pentru mine. Din tot ceea ce se întâmplă în ultimele zile nu înțeleg absolut nimic. Toată lumea vrea schimbare, dar nimeni nu vrea să-și schimbe comportamentul.
Ăsta este marele paradox al acestor zile, nu știu când se vor termina toate astea, dar simt că lucrurile se vor complica atât de rău încât nu vom mai știi să facem față acestor complicații. Nu vreau să mai spun nimic despre asta, căci oricum nu mai are nici o importanță și până la urmă mai importante sunt problemele mele legate de familie față de ceea ce se întâmplă astăzi – asta pentru că prioritară pentru mine este familia. Dacă totul este bine în familie apoi mă pot concentra și pe altceva și voi încerca să fac pe cât posibil bine nu rău.
Adaugă un comentariu