În așteptarea momentului potrivit

Ca de obicei m-am pierdut printre rândurile scrise de mine. Unii ar spune că sunt idioată, alții mi-ar spune să nu renunț, iar cei apropiați mie m-ar susține în fiecare nebunie de-a mea… E ciudată viața asta te face să plângi exact atunci când crezi că ești cel mai fericit.

Și mai ciudat e faptul că nu înțelegi unde ai greșit și ce te-a adus în acel groaznic moment. Nu sunt perfectă și de aceea i-am rugat să mă certe de fiecare dată când greșesc, să mă certe atunci când nu sunt atentă la ceea ce fac și mintea mea umblă hai hui cine știe pe unde.

Să mă certe în acele momente când cedez și nu găsesc puterea și motivația să-mi revin… până la urmă da sunt o idioată… Întotdeauna mă străduiesc să-i ajut pe alții, dar niciodată pe mine. Poate că puțin egoism nu ar strica, dar nu pot – e ceva acolo care nu-mi dă voie să fiu egoistă.

Nu știu cine poate fi de vină pentru asta, dar oricum m-am hotărât să nu mai caut vinovații pentru nici o problemă pe care o am, nici măcar pentru acele probleme din trecut ce încă se mai fac simțite în prezent. Cu toate astea însă mi-e din ce în ce mai dor de vechile mele prietenii.

Nu știu cum am putut să fiu în stare să renunț la ele și să trec nepăsătoare. Până la urmă s-a dovedit că ei, vechii mei prieteni m-au susținut și mă susțin mereu, chiar dacă fizic nu sunt aici lângă mine. Mi-e dor de amintirile împărțite cu ei, de lucrurile împărtășite și de succesul nostru al tuturor pe care îl împărțeam fără să știm de ce, fără să ne gândim dacă se va întâmpla ceva bun sau rău.

Mi-e dor de ei, mi-e dor de mine, de mine cea veche, fără prea multe ezitări, rețineri sau mai știu eu ce gânduri tâmpite de care nu mai scap acum. Parcă tot ce fac e în zadar. M-am săturat să aștept momentul potrivit pentru ceea ce îmi doresc și pe zi ce trece cred tot mai mult că nu există momentul potrivit, nici măcar ceea ce eu credeam că poate reprezenta momentul potrivit.

În fine, las timpul să treacă pe lângă mine de parcă nu mai simt nimic – nu e vina nimănui e doar vina mea…