cropped logo
  • Poveste
  • Poftă bună!
  • Cumparaturi
  • Contact
  • Despre mine

Un moment doar pentru mine și cam atât

Abonează-te la canalul de Youtube dacă te-a ajutat conținutul meu. Iată Link aici.

Scris pe octombrie 2, 2018 Comentează

Zilele astea am avut nevoie de un moment doar pentru mine, de un timp în care să mă gândesc la tot ce se întâmplă în jurul meu. Știu că am și eu obsesiile mele, dar parcă în aceste zile multe persoane au cam luat-o razna.

Deși de ceva timp aveam impresia că lucrurile se vor precipita, încă mai speram să nu devenim o gloată de oi cărora să li se impună ce trebuie să creadă și să cunoască. Și da m-am enervat pentru că totul are o limită.

Și mă gândesc că nu are nici un rost să dezbat subiectul ăsta din moment ce am opinii în contradictoriu cu oamenii din jur. Chiar mă gândeam că poate locul meu nu e aici. Că poate doar mie mi se par lucrurile complicate și doar atât.

Sau poate pur și simplu am prea multe așteptări de la persoanele din jurul meu. Poate că eu sunt cea care a înțeles greșit toate lucrurile și poate că ar fi mult mai simplu dacă aș observa lucrurile din jurul meu.

Uneori a început să mi se pară ciudat că numai eu încerc să învăț lucruri noi, iar aici mă refer la zona în locuiesc. Deși în trecut mi se părea că se dezvoltă o comunitate ok, azi încep să regret că am gândit acest lucru. 

Sau poate că lucrurile simple, normale și eficiente ni se par plictisitoare, iar asta nu ne este pe plac. Mă aștept ca de săptămâna viitoare lucrurile să se complice și mai mult. Mă întreb de ce toată lumea merge într-o direcție pe care din păcate nu o vede, nu o gândește și nici măcar nu se întreabă de ce.

Mă gândesc că dacă toate aceste lucruri vor continua așa în acest ritm și in aceeași directie nu cred că vom mai avea o sansa sa ne revenim. Sau poate cine stie…

Urmărește-mă pe Google News
TwitterFacebookWhatsApp

Din categoria: D-ale fetelor

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentarii recente

  • Kitty la Când interiorul e gol, exteriorul e plin de tristețe… acel cineva apare
  • Bobita ! la Când interiorul e gol, exteriorul e plin de tristețe… acel cineva apare
  • Bobita ! la În vizită la Castel m-am simțit  ca o regină…
  • Kitty la Inimă vs creier – când pasiunea pentru scris învinge temerile…
  • Oana la Inimă vs creier – când pasiunea pentru scris învinge temerile…
  • Ghid Saltele
  • Aer condiționat

Copyright © 2025 · Date de trafic prin RoTrafic preluate din Google Analytics 4.