Abia aștept să treacă aceste sărbători de iarnă și să încep un nou an cu noi proiecte. Iar printre aceste proiecte se numără și tatuajul pe care vreau să mi-l fac pe brațul stâng. Știu că o să fie puțin cam dureros, dar nu mă interesează. Vreau tatuajul și nu mă las până nu-l obțin.
Tot ce trebuie să fac este să-l aștept pe fratele meu să termine cu toate treburile lui ca să poată să stea și de tatuajul meu. Nu l-am obligat și nici nu l-am obligat vreodată să mă ajute cu ceva, de aceea am să fac așa cum i-am promis, și anume că o să am răbdare și că o să-l aștept.
Oricum până să îmi fac acest tatuaj mai am câte ceva de rezolvat și sper să le rezolv până la sfârșitul anului. Mai am ceva de lucrat la site-uri, mai am ceva de lucrat aici la birou și bineînțeles mai am de pus la locul lor câteva sentimente și de ce nu resentimente pentru anumite lucruri și fapte.
Pe lângă toate acestea mai am câteva promisiuni pe care i le-am făcut mamei, iar după aceea am să încerc să stau mai mult timp să-mi fac într-un final schița pentru tatuaj. Da, da, da! Fratele meu mi-a dat libertatea să-mi fac singură schița pentru tatuaj, iar la finisaje el se va ocupa pentru a-l defini cât mai bine. Abia aștept acel moment!
Adaugă un comentariu