Mi-am propus pentru această săptămână o mulțime de lucruri. Sper să am suficient timp să le pot duce pe toate chiar dacă știu că nu o să mai am timp și de lucrurile mele personale. Mi-a trecut prin minte suficiente chestii și argumente de care să țin cont. Bineînțeles că la un moment dat mă cam tenta să mai renunț la proiectele mele și mai cred că acest lucru s-a produs din cauza faptului că în ultimele 2 săptămâni am avut foarte mult de lucru.
Iar acum nu mă plâng, doar că zilele astea am înțeles cu adevărat ce înseamnă să fii un om epuizat. Nu îmi pare rău că mi-am dus munca a extrem, dar nici nu pot să sar în sus de bucurie. De fapt pentru mine nu este nimic mai mult decât o depășire a propriului meu prag. Da, știu sună cam ciudat asta, dar îmi place să-mi depășesc limitele, mai ales când vine vorba despre munca mea.
Și cum nu îmi place să stau prea mult pe gânduri am ajuns să trag după mine mai toate proiectele pe care le-am realizat și început. Să nu vă imaginați că treaba asta pare floare la ureche, doar că m-am obișnuit să fiu energică și în acele momente când totul pare pierdut în jurul meu. Iar nebunia asta cu proiectele a intervenit în acel moment în care m-am întrebat ce vreau de la viața mea și cum îmi pot schimba stilul de viața în ceva mai bun.
Știu că o să îmi spuneți că a-mi duce munca la extrem nu este o soluție, dar cel puțin așa am învățat să apreciez și mai mult momentele mele de relaxare. Și atenție – să te relaxezi nu înseamnă să fii leneș, ci dimpotrivă să faci întocmai tot ceea ce îți place și îți aduce un grad ridicat de satisfacție.

Nu știu dacă voi mergeți la muncă, la birou cu drag și vă place ceea ce faceți, dar eu cred că aceasta este cea mai importantă chestie, chiar îți poate salva și ziua dacă aceasta se anunță una foarte încărcată. Dar cel mai bine este atunci când fiecare alege în dreptul lui și face tot ce știe mai bine… Și ghiciți la ce lucrez acum?!
Yamasha a zis
Ceea ce ar fi bine sa intelegi este ca trebuie sa evoluezi intotdeauna. Mai ales in domeniul asta.
Cu cat faci mai multe lucruri repetitive, cu atat inseamna ca te plafonezi. Trebuie sa te dezvolti, sa fii tot mai buna in ceea ce faci. Chiar si in stereotipurile de pe blog.
Cica trebuie sa muncesti din ce in ce mai inteligent, nu la volum.