Acum ceva timp în urmă tata lucra de zor la o chestie pe care o ascundea și nu voia să o găsesc eu. Știam din copilărie că îi place să facă tot felul de lucruri din lemn, piatră, sticlă sau metal, dar nici prin cap nu mi-a trecut că el lucra de fapt la una dintre dorințele mele. Toată copilăria i-am urlat în cap să-mi construiască și mie o fântână cu pitici, berze și mușchi de pământ. Să fie un loc special creat pentru mine, un loc unde să mă joc în voie și să mă ascund de toată lumea când nu aveam chef să-i ascult.
Pe atunci i-am spus de vreo câteva ori că nu mă iubește pentru simplul motiv că nu îmi face pe plac și ca un drac împielițat ce eram mă răzbunam în fel și chip pentru că nu primeam ceea ce îmi doream. Până la urmă în toatră copillăria am fost salvată de planta de la colțul casei. Nici măcar nu știu cum se numește, ceea ce știu însă este că era locul perfect unde puteam să mă ascund și bineînțeles primăvara puteam să-i număr buchețelele de flori galbene.
Vara eram cea mai fericită pentru că puteam să mă ascund liniștită la tulpina plantei mai ales că avea ramurile foarte lungi și frunze dese. Întotdeauna mi-o imaginam ca pe o salcie, dar în realitate nu e o salcie. Cred că dacă aș pierde și planta asta de la colțul casei aș pierde și ultima legătură cu a mea copilărie. Planta aia e acolo de când mă știu, am crescut cu ea, am plâns lângă ea și mai mult decât atât e locul de joacă al meu și al fratelui meu. Sunt atâtea amintiri ce mă leagă de planta aia încât nu m-aș simți confortabil să n-o mai știu…
Și ca de obicei am plecat de la una și am ajuns în altă parte. Vă spuneam de fântâna pe care mi-am dorit-o în copilărie. Ei bine se pare că tata și-a adus aminte de toate rugămințile mele și s-a apucat de treabă. De curând fratele meu posta primele imagini cu fântâna mea pe facebook… Aaaaa, da era să uit – mama încă mai crede că acea fântână îi aparține… poate mâine, poimâine…
Am fost așa fericită să-mi văd dorința împlinită. Știam ceva, ceva, dar nu credeam că va avea timp să termine ceea ce a început. Și în fine ar mai trebui câte ceva la fântâna mea, dar aștept să ajung acasă și să-i fac o mică cercetare. Căci da nu am ajuns, chiar dacă tata a afișat-o în fața casei de vreo două săptămâni. Cine știe când voi ajunge și ce se va mai întâmpla în viitorul apropiat…
Adaugă un comentariu