Toată lumea crede în dragostea pură, în acele sentimente frumoase pe care le ai doar o dată în viață. Eu nu cred nici în dragoste și nici în sentimente frumoase… pentru mine nu există și nici nu vor exista. Am forță să trăiesc și fără aceste minuni. M-am obișnuit să muncesc fără să mă mai gândesc la ceea ce am nevoie, la ceea ce de fapt lipsește in viata mea.
Nu am știut niciodată când să mă opresc și când să merg mai departe. În fiecare zi care trece confuzia asta se mărește, iar prăpastia se adâncește. Poate că nu am știut ce să ascult și pe cine, dar acum totul este în zadar și mult prea târziu pentru a mai face ceva cu ale mele sentimente. Am lucruri mult mai importante de făcut și da energia mea trebuie să mi-o canalizez în acea parte care încă mai contează pe mine – familia mea.
Singurii care nu m-ar lăsa să mă înnec în această mare de dezamăgire. Regretabil este faptul că nu ma pot concentra cu adevarat pe acele lucruri importante. Tot încerc să mă trezesc din acest coșmar. Nici măcar nu îmi amintesc când oare am aterizat aici. Încerc să găsesc acel mic detaliu care poate face însă diferența dintre o viață activă și una pasivă.
O prefer din ce în ce mai mult pe cea activă, deoarece în acest fel nu am cum să mă gândesc la problemele mele. În felul acesta o să ma gândesc doar la acele persoane care chiar au nevoie de ajutorul meu. Și uite așa o voi lua ușor, ușor și voi începe să-mi ajut mai întâi apropiații, apoi prietenii, ca mai apoi să ajut pe oricine îmi cere ajutorul. Cam așa vreau eu să-mi petrec restul vieții și așa voi face.
Adaugă un comentariu