Simt că fericirea asta îmi va ieși prin piele cândva. Mai puțin, puțin și în sfârșit termin păturica pentru mine. Bucuria este cu atât mai mare cu cât se aproprie și toamna și bineînțeles frigul. Îmi place să fac lucruri complicate și complexe, la fel de mult cum îmi place sa scriu, să citesc, dar și să-mi ascult prietenii. Nu sunt omul perfect, nici măcar nu încerc să fac asta. Deși recunosc uneori îmi place să fac doar ceea ce simt pe moment. Doza aia de nebunie dinăuntul meu nu mi-a dat niciodată pace și prin ea am simțit toată acea adrenalină, ce acum pare a fi imposibilă de retrăit. Îmi plac lucrurile simple, care nu necesită prea mulți bani… îmi plac acele lucruri, pe care le poți crea cu propriile tale mâini, fără să te intereseze de părerea acelor răutăcioși din jurul tău.
Sunt zile în care îmi doresc atât de mult să ajung acasă și să rămân acolo. Toata fericirea și linistea mea se găsesc acolo. Mi-e dor de zilele cu soare, pe care le petreceam în grădinița mea cu flori. Mi-e doar de faretele meu care îmi făcea vara mai frumoasă în fiecare an. Toate bătăile noastre cu apă, toate prostiile făcute împreuna, până și pedepsele alor noștri părinti par mult mai plăcute în comparație cu aceste zile ajunse la maturizare. Mi-e dor să mai trăiesc acele zile din copilărie. Mi-e dor sa fac doar ceea ce îmi doresc să fac. Mi-e dor să ma întâlmnesc cu toți ai mei, mi-e dor de toate astea.
Și asta nu pentru că nu i-aș vizita, ci pentru simplul fapt ca ne-am maturizat și în goana noastră dupa maturizare am uitat de fapt cine suntem cu adevărat. Probabil odată cu trecerea anilor ne va fi din ce în ce mai dor de a noastră copilărie, de ale noastre fapte, dar vom știi de fiecare data să ne hrănim cu ale noastre amintiri.
Adaugă un comentariu