De câteva zile a început festivalul de film de la Ploiești – PIFF 2017, la care o să merg și eu peste câteva ore. Spre rușinea mea nu am reușit să ajung încă din prima zi, de la deschidere, dar îmi asum chestia asta și sper ca de acun încolo să fiu mult mai prezentă în astfel de activităţi.
Ce-i drept am mare noroc cu Bogdan, care din când în când mă mai scutură și mă aduce cu picioarele pe pământ. Altfel, cel mai probabil aș rămâne blocată în munca mea de birou. Dar să revenim la PIFF…
De ce trebuie să ajungi la PIFF?
În primul rând că iei o bine meritată pauză din ceea ce faci ca și mine, de altfel, și mai mult decât atât:
- vei putea viziona o serie de filme importante;
- vei avea parte de experienţe noi;
- vei cunoaște și vei socializa cu persoane noi;
- vei avea ocazia să înveți lucruri noi;
Eu una abia aștept să ajung. Nu știu de unde am căpătat nerăbdarea asta, dar știu sigur că o să merite. Asta poate și pentru că mie îmi plac filmele sau poate că a trecut atât de mult timp de când nu am mai fost la astfel de evenimente, încât nu mai am răbdare. Știu că nerăbdarea asta a mea o să dureze mult timp de acum încolo, dar știu cum să-mi temperez comportamentul nerăbdător.
În plus de asta mi-am dat seama că sunt atrasă să aflu cât mai multe lucruri și de ce nu persoane noi. Așa sunt eu! Și când ceva îmi stârnește interesul păi atunci fac tot posibilul să ajung acolo. Iar dacă nu v-ați făcut nici un program pentru acest weekend vă îndemn și pe voi să mergeți la PIFF. O să ai suficiente clipe de relaxare, care să-ți încarce bateriile pentru săptămâna ce va veni. O zi frumoasă!
P.S.: Când mă întorc diseară am să vă povestesc cum a fost…
Adaugă un comentariu