Sâmbăta trecută am fost la o super petrecere și cum au fost și momente în care încercam să mai uit că port pantofi cu toc intram puțin pe telefon să văd noutățile. Nici măcar la acea petrecere nu am reușit să stau departe de telefon. Cu toate că iubitul meu era cu un ochi pe mine, ca să mă facă să las telefonul în pace, și cu celălalt era atent la ceea ce se întâmpla la petrecere.
Cam așa stau lucrurile la noi, orice am face nu putem sta deoparte fără să ne uităm puțin în telefon. Am ajuns dependenți de el fără voia noastră. Dacă cineva mi-ar fi spus acum ceva ani în urmă că o să fiu dependentă de telefon aș fi zis că cine spune asta este nebun. Se spune că evoluăm, dar în stilul ăsta sincer mă simt de parcă sunt prinsă într-o capcană pentru șoareci.
Mulți ar spune că sunt dependentă de facebook, dar puțin știu de fapt că nu pe facebook îmi petrec eu majoritatea timpului ci pur și simplu ascult muzică. Nu fac nimic fără să ascult muzică, și chiar în acest moment în timp ce scriu ascult muzică în căști. Da, în căști pentru că nu vreau să deranjez pe nimeni, asta se întâmplă și la muncă și în drum spre muncă și la orice aș face.
Așa m-am obișnuit să ascult muzică pentru orice, indiferent de ceea ce vreau să realizez, pare puțin complicat dar nu e deloc. Iar pe facebook intru doar ca să îmi selectez anumite informații, ca după aceea să-mi dezvolt propriile idei. Nu am jocuri la care să-mi pierd timpul, iar cu persoanele din spațiul virtual vorbesc doar strictul necesar.
Dacă nu aș fi fost prea departe de anumite persoane, probabil că nu aș fi folosit rețelele de socializare, dar cum nu poți să stai ca un sălbatic fără să vorbești am început să mă integrez în „lume”. Sunt destule momente în care nu mai suport sunetele de la notificările telefonului, mai ales când merg acasă la țară. Acolo niciodată nu am timp de pierdut, căci nu termin bine ceva că mai trebuie să fac și altceva.
Acolo, la țară, de cele mai multe ori îmi închid telefonul. Îmi pun muzică pe tabletă, pentru că e mai ușor de transportat prin grădinița mea de floricele sau oriunde am treabă și încep să fac ceea ce îmi place. Abia aștept să-mi văd floricelele, să știu eu că am grijă de ele, să le ud, să le sap pământul.
Orice aș face în oraș nu se compară cu ceea ce fac la țară. Și nu mă duc acolo pentru că sunt nevoită, mă duc acolo pentru că îmi place să mă relaxez prin muncă. Dar să mă întorc la generația facebook – se pare că la acea petrecere nu am fost singura care a pierdut din timp uitându-se pe telefon. Iar pentru spusele mele am și dovadă.
Adaugă un comentariu