Am cel mai tâmpit motan și nu știu cum se face că de câte ori nu am chef de nimic sau nu mă simt în stare să fac ceva vine și încearcă să mă înveselească. Am momente când îmi doresc atât de mult să stau singură și nu pot pentru că exact atunci, felina mea dă cu laba în ușă și face urât ca să-l las în casă.
Așa mi-a făcut și data trecută când ploua pe afară. Mi-am zis să-l chinui puțin și să-l las să-l spele ploaia, dar mi-am dat seama că îmi este prea milă și nu pot face asta. Nu pot scăpa de meteahna asta, de aceea nici nu pot face rău nimănui, nici măcar oamenilor care îmi fac rău sau mi-au făcut rău de-a lungul timpului.
În fine asta nu mai contează, căci nu am de gând să trăiesc în trecut sau să dau credit trecutului să-mi distrugă prezentul și viitorul. Fiecare părticică are locul ei și nu am chef să schimb absolut din ceea ce a fost, nu mai contează, nu mă mai interesează și nu accept prostiile unora în legătură cu acest trecut.
Și pentru că vă vorbeam despre motanul meu ar trebui să mai scriu despre el că este cel mai năzdrăvan și că toată dragostea pe care și-o arată este de fapt alibiul perfect pentru a fi răsfățat, mângâiat și drăgălășit. Nimeni nu știe mai bine ca mine ce să-i facă motanului ca să nu mai facă atâta scandal.
De fapt cred că l-am cam răsfățat în ultima perioadă. L-am lăsat să facă doar ce vrea el, mâncare i-am dat doar ceea ce știam că preferă și bineînțeles l-am lăsat să doarmă chiar în patul meu. În afară de asta, tâmpitul ăsta de motan cred că-mi iubește jucăriile de pluș, căci atunci când le găsește mare prăpăd face printre ele. Până nu le smotocește el puțin nu se lasă.
În linii mari cam ăsta este tâmpitul meu de motan pe care îl iubesc.
Adaugă un comentariu