Gata m-am hotărât să-mi văd cât mai bine de treaba mea. De fapt sunt convinsă că dacă încep să mă axez doar pe anumite chestii cu siguranță voi reuși să ajung la acel nivel pe care mi-l doresc. Am înțeles că voi avea parte pentru început de foarte multe piedici. În special în acele momente când te confrunți cu anumite situații mai neplăcute și nu știi unde să te mai îndrepți.
Eu mi-am propus ca până la primăvară cel târziu până în vară să reușesc să fac câteva modele de rochițe puțin mai diferite față de cele de acum de pe piață. Până voi reuși să strâng toate materialele de care am nevoie pentru acest proiect al meu va mai trece puțin timp. Dar nu mă plâng căci între timp mai reușesc să mai dau ceva și spre vânzare o eșarfă, un fular, o beretă sau cine știe ce.
Îmi place să croșetez diverse lucruri și obiecte vestimentare. Dar așa cum am mai spus mă tentează să creez ceva nou, ceva care să mă atragă și care să mă convingă de faptul că efortul meu nu e în zadar. Realizez că multe persoane din jurul meu mă consideră poate o ciudată care vrea să iasă din tipare. Ei bine, nu. Nu sunt nici ciudată și nici nu vreau să ies din tipare cu ceva anume.
Îmi doresc doar să îmi realizez unul dintre visele mele din copilărie. Am încredere în forțele mele proprii și mai am încredere că ce voi face azi nu voi strica mâine. Pe de altă parte nu mai vreau să mai dau înapoi ca racul.
Vreau să merg înainte și să înfrunt toate obstacolele. Chiar dacă asta mai cu seamă înseamnă timp pierdut, bani investiți și de asemenea trebuie să mă înarmez cu foarte multă răbdare. Și acum am plecat să-mi achiziționez niște fire noi viu colorate. Pe curând!
Adaugă un comentariu