Zăpăcita mea de verișoară nu-mi dă pace nici un pic. I-am lăsat mai demult câteva coli pline cu schița unei povestioare și de atunci îmi tot spune că ar trebui să fac ceva în sensul ăsta, mai ales că îmi place să scriu.
Au fost zile în care am evitat-o pentru că aveam tot timpul impresia că va veni și îmi va spune același lucru de cel puțin o mie de ori, dezvoltă povestea, dezvoltă povestea. Nu e chiar atât de plăcut să îți spună o persoană același lucru de nu știu câte ori, în toate momentele în care te întâlnește. Și pentru că de curând am avut și câteva momente de respiro m-am tot gândit la propunerea ei. Nu este o idee rea, dar parcă nu am chiar starea necesară pentru acest lucru, parcă am nevoie de ceva care să-mi asigure creativitatea, ceva gen starea de bine de care avem cu toții nevoie.
Și da, ideea ei nu e rea deloc și poate cu puțin noroc am să reușesc să dezvolt toată povestea, s-o dau la print și să i-o dăruiesc în ziua de Crăciun sau poate la anul, de ziua ei. Cum încă nu mă simt în stare să fac lucrul acesta am să încep prin pași mici și am să-mi țin pe aproape agenda cu notițe și stiloul buclucaș.
Am avut o perioadă cu mulți ani în urmă, când toate lucrurile din jurul meu mă inspirau și simțeam nevoia tot timpul să scriu, să-mi notez diverse lucruri, ca mai apoi să le pun cap la cap și să formez mici povestioare.
O să-mi ia ceva timp până ce am să mă reobișnuiesc să port în buzunar carnețelul de notițe. Deși am suficiente motive să fac lucrul acesta încă îmi lipsește acea încredere și convingere. Cu cât timpul a trecut mai mult și mai repede am început să-mi cunosc lipsurile, iar asta îmi dă un oarecare disconfort. Sper să nu fie pentru mult timp căci lucrez la a-mi umple aceste lipsuri ce par mai degrabă cu o gaură neagră în capacitatea mea de a crea și a mă adapta la orice fel de situație.
Până la urmă și teama de ceva sau pentru ceva este uneori bună în anumite limite ale normalului, dar mai sunt și lucruri pe care sunt conștientă că trebuie să le înfrunt, dar nu mă simt încă pregătită să fac acest lucru. Cât despre propunerea Anei, verișoara mea, am să o iau în serios și am să mă apuc de treabă cât mai curând posibil.
A știut ea care este coarda sensibilă, a știut și ce să spună, doar, doar să mă facă să-i fac pe plac și bineînțeles să-mi dovedesc că pot face la fel de multe lucruri frumoase ca oricine altcineva… Atât timp cât voința și dorința de a face ceva nu îmi lipsește tot imposibilul devine posibil…
Adaugă un comentariu