Săptămâna trecută m-am întâlnit cu o bună prietenă din copilărie, care după spusele ei era fericită pentru că tocmai reușise după atâta timp să-și deschidă propria ei firmă. De fapt, ea încerca să mă convingă pe mine că este propria ei șefă. M-am bucurat pentru ea, deoarece știam cât de mult își dorea această firmă ș în același timp eram fericită pentru ea că în sfârșit se poate descurca și singură.
Vedem că este fericită prin vorbele ei, pentru că nu mai înceta să rostească aceleași cuvinte de mii de ori: am o firmă!, am o firmă!… Chiar m-am bucurat să o văd așa de fericită, mai ales că în ultima perioadă, ea printre mulți alți a avut o perioadă destul de dificilă, și nu neapărat financiar, ci pentru faptul că s-a despărțit de iubitul ei și a avut acea perioadă nefericită în care se izolase de toată lumea.
Acum când am văzut-o atât de deschisă și zâmbind nu mi-a venit să cred cât de mult a putut să se schimbe într-o perioadă scurtă de timp. Pare incredibil, dar mereu când vine vorba de ea nu încetează prin a mă surprinde de fiecare dată.
Mă întreb de unde o acumula atâta energie pozitivă? Chiar nu știu, dar eu când am probleme am o perioadă destul de lunguță până îmi revin și încerc să o iau de la cap sau să fac ceva și pentru mine. Nici nu vreau să mă gândesc la lucruri triste, acum trebuie să mă bucur pentru fericirea ei și totodată să-mi reîncarc bateriile cu energie pozitivă de la ea.
Cât am stat la cafea cu ea mi-a tot povestit cum a reușit să-și fac firma, îmi tot povestea că au ajutat-o și părinții ei, mai ales financiar și că ar mai avea câteva probleme legate de contabilitate, întrucât nu se pricepe la acest lucru și își dorește ca toate lucrurile din această afacere să fie în regulă și bineînțeles realizate ca la carte.
M-a întrebat dacă prin cercul meu de prieteni cunosc pe cineva, care să se ocupe de asta. M-am rușinat fața de ea pentru că m-a prins nepregătită și nu cunoșteam pe nimeni din acest domeniu, dar un domn de la o masă apropiată de a noastră, s-a ridicat de pe scaun și s-a apropiat de masa noastră. Ne-a salutat și i-a spus prietenei mele că o poate ajuta, ca mai apoi a scos un pix și o bucățică de hârtie unde a notat ceva și i-a spus să caute acolo.

Adaugă un comentariu