Mă uit timidă în urma lui, i se mai văd doar lungii cârlionți, negrii precum culoarea lemnului de abanos… în curând se vor pierde în zare și acei cârlionți, care uneori mă ceartă, alteori îmi cere să-l ajut.
Sunt sigură că într-un timp cât mai scurt toată situația asta se va schimba, simt asta deși mă înfioară gândul că vom fi din nou despărțiți de timp, de spatiu, de ceea ce numeam odată relația frate – soră. Toate lucrurile se vor schimba și da îmi este teamă, îmi este teamă ca această relație să nu se destrame, să nu ajungă un defect și un inpediment în viața fiecăruia dintre noi.
Acum totul pare simplu, dar îmi este frică de toată această distanță ce se tot acumulează între noi, și toată acea bucurie pe care o aveam când eram copii s-a dus cu acele zile parfumate și senine. Atunci totul părea rupt dintr-un basm, o lume a poveștilor, o lume în care totul era permis… îmi este dor de acele zile și îmi este dor de el, îmi este dor de fratele meu…
Adaugă un comentariu