Cu siguranță v-am spus despre trupa mea preferată de pop rock și voi continua să vorbesc desprea ea tot timpul, căci sunt îndrăgostită de piesele lor. Nu știu dacă va fi posibil să ajung vreodată la unul din concertele lor, căci India nu este chiar atât de aproape de România, dar am să le urmăresc activitatea în fiecare zi cu ajutorul internetului. Nu știu ce m-aș face dacă într-o zi nu voi mai putea să le ascult piesele sau diferitele interviuri pe care aceștia le au la diferite posturi de televiziune sau radio.
Nu știu ce înseamnă să fii un om disperat după o anumită persoană, dar știu cum este să fii un om disperat după muzica unei trupe, asta chiar o știu, deoarece cu ei încep fiecare zi și tot cu ei îmi sfârșesc ziua. Chiar dacă lumea mă mai critică deoarece ei spun că nu are cum să-mi placă ceva ce nu este în limba mea și pe care nu reușesc să-l înțeleg, dar ceea ce ei nu știu este faptul că am început încetul cu încetul să le învăț limba. Nu mă deranjează să fac ceva nou pentru mine cum nu mă deranjează să învăț lucruri noi. Poate că sunt eu mai zăpăcită sau poate că așa este felul meu, căci nu mă pot lăsa de citit, scris și de iubit florile.
Și pentru că mai devreme vă vorbeam despre muzică trebuie să mai spun și să mai adaug faptul că orice treabă aș face acasă și în casa mea nu fac fără să ascult muzică. Muzica mă ajută pe mine să uit de anumite probleme cu care mă confrunt în prezent, dar în același timp mă și ajută să mă concentrez mult mai bine și mai ușor la treburile pe care le am de făcut. Faptul că sunt îndrăgostită de trupa SANAM este doar o mică parte din mine, o mică parte din ceea ce reprezint eu și recunosc foarte bine că mă regăsesc în piesele lor de fiecare dată când le ascult.
De aceea poate că mă simt atât de bine când le ascult piesele și mai este ceva aștept de fiecare dată cu sufletul la gură câte o nouă piesă a băieților. Dacă pe viitor mai găsesc și altceva care să-mi placă atât de mult am să vă dau de știre aici, dar până atunci vă las în compania băieților cu o piesă foarte cunoscută în limba engleză, dar cu interpretarea lor.
Adaugă un comentariu