Sunt o proastă parcă aș căuta acul în carul cu fân, iar gândul că nu pot să duc la îndeplinire ceea ce îmi doresc cu adevărat mă disperă al naibii de rău.

Am observat recent că sunt pasionată de lucruri la care unii oameni nici măcar nu ar îndrăzni să viseze, dar eu… eu nu visez și visez mereu, pentru că îmi place, pentru că îmi dă forța necasară să merg mai departe, pentru că mă face să mă gândesc la ceilalți, fără să mai fiu egoistă, fără să mai plâng după trecut și să mă bucur de ce am aici, în prezentul meu.

Uneori nu mă simt în apele mele, mă simt ciudat, mă simt ca o nebună ce își caută dreptatea… în plus de asta este foarte adevărat că mă înfurii foarte repede, că mă calmez foarte greu și că uneori am scăpări ce pot dăuna celor din jurul meu. Pare o prostie, dar nu este… am înțeles că așa este comportamentul meu, odată acid și alteori mai mult decât impulsiv. Am avut momente când am reușit să mă controlez, să mă temperez și ce era mai bun pentru mine să încerc să nu răspund la provocări și alte lucruri de genu… am avut o perioadă în care eram diplomată și rezolvam problemele numai din vorbe frumoase, însă acum mă port ca o ciudată de parcă nici eu nu mă mai recunosc, parcă am devenit altă persoană, alt om, alt caracter, comportament.

Mă gândeam, în scurta mea perioadă petrecută la țară, la o discuție avută cu o bună prietenă de a mea. În discuția noastră și-au făcut locul și anumite probleme, care o frământau pe ea. Îmi spunea destul de îngrijorată că nu știe ce să mai aleagă pentru micuțul ei, David. În timpul sarcinii a avut parte de câteva probleme, pe care la îndemnul medicului ginecolog le-a rezolvat cu anumite produse bio.