Îmi iubesc animăluțele, pe bune chiar le iubesc… Dar câteodată ajung să-mi facă nu știu câte fire de păr alb. Nu e vina lor e vina mea pentru că nu le ofer prea multă atenție. I-am învățat ca pe niște copii mici, răsfățați și întotdeauna când sunt în preajma lor să-i alint. Și aici mă refer la al meu motan răsfățat și la Max, dulăul meu preferat. Ei doi sunt preferații mei și în același timp i-am răsfățat mult prea rau, deoarece acum când îmi fac timp și mai ajung pe acasă, în sat, cei doi fac tot posibilul să-mi capteze atenția asupra lor.

[Citeşte mai departe…]

Împrăștiată așa cum sunt de foarte multe ori uit ce am de făcut și mă împiedic de cele mai mici detalii. Nu am făcut nimic special în ultimele zile deși mi-aș dori foarte mult să învăț ceva nou, ceva care să-mi redea o parte din libertatea mea. Sunt încăpățânată ca de obicei și multe dintre lucruri le încurc din această cauză.

[Citeşte mai departe…]

Cei mai buni doi prieteni pe care am putut să îi am își doresc enorm sa se căsătorească. Nu-i de mirare după câți ani au stat împreună. Mă bucur pentru ei, dar cel mai mult mă bucur atunci când îi văd fericiți, când le văd zâmbetele pline de fericire. Toate aceste lucruri simple nu pot fi înlocuite cu absolut nimic altceva. Sunt convinsă că vor fi fericiți și de aici înainte. Am încredere în ei, mai ales că această încredere am căpătat-o în urma unor perioade de timp petrecute împreună.

[Citeşte mai departe…]

Ți-ai imaginat vreodată cum o să fie cea mai frumoasă zi din viața ta? Și aici mă refer la ziua nunții tale… Eu una nu mă gândesc la asta pentru mine, nu e cazul și nici momentul potrivit. În schimb recunosc au fost moment când m-am gândit la rochie, la nuanțele acesteia și de ce nu la croiala în sine. Cred că am căpătat această obsesie plăcută datorită mamei. Ea este mereu nemulțumită de munca ei, dar și atunci când ajunge la rezultatul mult dorit și așteptat, rochiile pe care le crează sunt atât de speciale, atât de unice.

[Citeşte mai departe…]

I-am promis Anei, verișoarei mele, că voi înceta să mai fiu tristă. Ultima data când ne-am văzut și am avut mai mult timp de stat împreună a fost ieșirea noastră la munte. Ne-am dorit amândouă lucrul ăsta, întrucât trecuse prea mult timp pe lânga noi și nici măcar nu am avut o secundă liberă, în care să discutăm liniștite despre ale noastre frământări. Sunt convinsă că dacă vor mai exista astfel de întâlniri îmi voi recăpătă încrederea în mine și nu voi mai avea nici un fel de probleme… Dar, cum eu nu prea am voie să plec din orașul ăsta blestemat, mi-e din ce în ce mai greu să-mi revin și să-mi recapăt zâmbetul. Știu că eu sunt principala vinovată pentru suferințele prietenilor mei apropiați. Nu vreau să îi fac să sufere nici măcar o secundă. Numai că a mea teamă de necunoscut și de a greșii se amplifică și nu îmi oferă absolut nimic bun.

[Citeşte mai departe…]