Nu scap de o problemă că și apare alta, de fapt nu știu de unde am atâta lipici să atrag numai problemele. Mă gândesc că toate astea se întâmplă deoarece de câte ori încerc să fac câte ceva nou care îmi place sau să duc la bun sfârșit ceva, de atâtea ori să întâmplă să fiu nevoită să rezolv cu totul și cu totul altceva.

Sunt încăpățânată, așa am fost mereu și așa am să rămân. Nu cred că cineva ar îndrăzni să mă schimbe într-un fel sau dacă ar schimba, cred că m-ar susține mai mult în proiectele mele tâmpite, căci așa le consider eu  – tâmpite. Tâmpite la fel ca mine, tâmpite la fel ca cea care le și crează, tâmpite precum gândurile mele.

Nu știu cum naibii se face că de fiecare dată când se întâmplă să am nevoie de ceva ori dispare ori nu le găsesc. Poate că sunt eu împrăștiată, dar nici asta nu cred pentru că în dezordinea mea îmi găsesc lucrurile foarte bine oricât de mărunte sau mici ar fi.

Am cel mai tâmpit motan și nu știu cum se face că de câte ori nu am chef de nimic sau nu mă simt în stare să fac ceva vine și încearcă să mă înveselească. Am momente când îmi doresc atât de mult să stau singură și nu pot pentru că exact atunci, felina mea dă cu laba în ușă și face urât ca să-l las în casă.