Cât timp am stat cazați în Brașov am avut norocul să stăm practic în același loc cu mai multe persoane, printre care și câțiva copii zglobi, care nu se mai astâmpărau și fugeau de colo colo. În primele zile recunosc nici măcar nu i-am băgat în seamă. Nu aveam chef… eram obosită de la munte și în plus simțeam nevoia să-mi petrec mai mult timp cu a mea verișoară. Aveam nevoie de câteva clipe doar eu cu ea și ea cu mine, de aceea nu prea am fost interesată de ce se întâmpla prin jurul meu. Mi-a plăcut să fiu puțin egoistă și să stau mai mult cu a mea verișoară, așa am avut timp să ne cunoaștem mai bine și de asta am profitat din plin de acele momente.
În schimb în ultima dimineață de stat în acel loc i-am cunoscut pe aci copii plini de energie. Chiar dacă nu prea înțelegeam eu ce spun ei acolo am profitat de ocazie și am început să-i întreb câteva lucruri în română. Am fost plăcut surprinsă când am văzut că ei îmi pot răspunde și mai mult decât atât îmi pot răspunde foarte frumos. La prima vedere acei copii sunt pe jumătate îngeri, pe jumătate drăcușori, numai probleme le-au făcut părinților sau poate că ei sunt prea mici să conștientizeze faptele lor. Iar ăsta cred că este cel mai bun răspuns al tuturor întrebărilor.
Am stat cu ei și mi-am dat seama că nu sunt diferențe între copii, chiar dacă unii au mai mult noroc, iar alții nu prea au deloc. Marius a fost cel care îi tot enerva pe copii, îi făcea plăcere să-i vadă de fiecare dată supărați. Bine el a spus la un moment dat: nu sunt copiii italienilor, sunt copiii corcitura: italieni si romani. Nu știu de ce a spus asta, dar nici nu vreau să mă gândesc sau să aflu de ce a spus asta…
Adaugă un comentariu