Ieri am încercat să-mi gătesc ceva nou și în același timp delicios. Știu că de fiecare dată când mă apuc de gătit timpul se scurge foarte repede și eu practic nu știu unde să mă împart mai întâi. Ei bine, ieri am vrut să prepar ceva mai sofisticat și culmea nu pentru iubitul meu, ci pentru mine. Voiam să văd dacă reușesc să fac aceeași rețetă pe care am încercat-o cu ceva timp în urmă acasă la mine la țară.
De obicei îmi place să fac tot felul de combinații cu diferite ingrediente. De aceea vă rog să nu mă întrebați cum se numește tipul acesta de mâncare, căci nu am denumit-o. Este foarte posibil să găsiți ceva asemănător pe internet cu ceea ce eu am pregătit. Dar să nu mai pierdem timpul și să trecem cât mai repede la treabă. Și cum este firesc voi începe mai întâi să enumăr toate ingredientele pe care le-am folosit.
Ingediente:
- cartofi;
- ciuperci;
- ceapă;
- morcov;
- ardei;
- postârnac;
- cașcaval;
- ouă;
- sare;
- piper;
- condimente;
- pastă de tomate;
Pentru ornare:
- câteva fire de pătrunjel sau mărar;
- măsline;
- felii de roșii;
Mod de preparare:
Cred că acestea sunt toate ingredientele pe care le-am folosit, sper că nu am ratat nimic din ceea ce am pus în mâncarea mea. La prima vedere ați spune că sunt destule ingrediente și va dura ceva timp pentru preparare, dar cu toate astea va ieși ceva gustos, hrănitor și sățios. Pentru a câștiga cât mai mult timp puteți mai întâi să pregătiți cartofii. Că îi curățați sau nu, aceștia trebuie mai întâi fierți și apoi folosiți în felul nostru de mâncare.
Spre exemplu eu mai întâi i-am curățat apoi i-am pus într-un vas la fiert. Cât timp cartofii s-au fiert, m-am apucat repejor să curăț ceapa, morcovul, ardeiul și postârnacul (am pus și această legumă pentru gustul său dulceag pe care îl ador, dacă voi nu îl suportați îl puteți scoate din lista de ingrediente). Le-am spălat și le-am tocat mărunt. După acest mic pas am pus tigaia la încins. Pentru a căli toate aceste legume am adăugat în tigaie puțin ulei de măsline.
În timp ce legumele se căleau și cartofii se fierbeau în oala lor am început să curăț ciupercile, să le spăl și apoi să le tai în bucăți ceva mai mari decât pe legume. După ce am terminat cu ele, iar legumele au prins o culoare aurie în tigaie am adaugat toate ciupercile pe care le-am tăiat. Le-am lăsat puțin la călit apoi am adăugat puțină apă pentru a se fierbe.
Între timp cartofii s-au fiert și i-am lăsat la răcit (apropo cartofii să nu-i tăiați în cubulețe, îi fierbeți întregi). Când ciupercile sunt fierte puteți să adaugați peste ele sare, piper, condimente și pasta de tomate. Mai lăsați un timp să fiarbă și apoi le opriți focul.
După ce cartofii s-au răcit luați o tavă pentru cuptor și așezați cartofii tăiați feliuțe pe toată suprafața tăvii, dar mai întâi nu uitați să ungeți tava cu puțin unt. Când ați terminat cu primul strat de cartofi puteți să puneți peste acesta un strat mic de cașcaval ras, ca mai apoi să adăugați tocana de ciuperci pe care am pregătit-o mai devreme. Tocana o adăugați peste acel strat de cașcaval. Și pentru că veți termina destul de repede tocana de adăugat veți pune următorul strat cu restul feliilor de cartof fiert.
Pe deasupra acestor felii de cartof o să puneți cașcaval ras și ouăle bătute spumă. Iar pentru un aspect mai plăcut puteți să ornați cu câteva fire de mărar, câteva fâșii de măsline și bineînțeles câteva feliuțe de roșii. Când ați terminat cu toate astea lăsați tava la cuptor vreo 35-40 de minute cu aproximație. După ce o să scoateți tava din cuptor o să savurați o mâncare foarte delicioasă. Până la o nouă rețetă nu-mi rămâne să vă spun decât:
Poftă bună!
Adaugă un comentariu