Timpul și nevoia de a avea din ce în ce mai mult – i-am cerul lui Dumnezeu să-mi dea ceva mai mult timp pentru a-mi duce toate planurile la bun sfârșit. N-am cerut nimic în schimb, doar ceva timp mai bine chibzuit.
Și când soarele apune să mă gândesc, fără să mă acuz, că am făcut tot ce am putut ca totul sa fie bine. Fără să mă împiedic în neputințe, neîncredere și alte lucruri omenești, care dincolo de viață nu au niciun înțeles.
Timpul care zboară ca o nălucă mă face să tresar la fiecare ticăire și bătaie a ceasornicului. Habar nu am cât timp mai am la dispoziție, dar uneori simt că el e din ce în ce mai scurt. Din ce în ce mai risipit, fără ca măcar să-l pot agonisi.
În zile cu grele încercări, cu mâini tremurânde îl rog să-mi mai dea niște timp. Timp pentru mine, timp pentru cei dragi, timp pentru ceea ce am nevoie să termin. Însă cel mai mult îmi doresc timp pentru povești.
Pentru toate acele povești pe care nu am apucat să le citesc, nu am apucat să le trăiesc și nici, din păcate, să le construiesc. Fără doar și poate că n-am să știu niciodată cât timp mai am. Dar cu siguranță încerc să-l petrec cu folos, astfel încât la final să nu fiu dezamăgită.
Dezamăgită de tot ceea ce n-am făcut și puteam să fac. Dezamăgită de toate relațiile pe care puteam să le păstrez, dar nu le-am păstrat și dezamăgită de creațiile mele. Nu vreau să ajung să am un astfel de sentiment și de aceea mă bucur de timpul meu.
Mă bucur de tot ceea ce fac și încerc pe cât posibil să trăiesc conștient și împăcată cu toate lucrurile din jurul meu. Iar câteodată, banii nu își au rostul în tot ceea ce înseamnă achiziționarea timpului. Până la urmă poate că ar trebui să învățăm să ne petrecem timpul cu ceva mai mult folos.
Să petrecem timp de calitate cu oamenii din jur și cu propriul nostru univers, pe care ni-l creionăm în fiecare zi. Așadar pentru mine cea mai scumpă achiziție a fost și va rămâne timpul…
Adaugă un comentariu