Ce se întâmplă cu mine de fiecare dată când vreau să iau anumite decizii? Uneori am senzația că sunt căzută de pe lună, alteori, însă, viața se încăpățânează să-mi mai dea câte o palmă și de ce nu câte o lecție.
Și fix atunci când mă pregăteam să plec pentru totdeauna din țară, exact atunci soarta s-a mai întors o dată și mi-a dat câte una. A fost ceva de genu: „Ia de aici, Cristino!”. De fapt și de drept, plecarea mea era mai mult un act de răzvrătire a tot ceea ce mi se întâmplase, chiar de la început de an și nu numai.
Mai mult decât atât pierdusem acel ceva elementar – „încrederea în oameni”. Îmi făcusem atâtea speranțe, atâtea iluzii, că totul se spulbera în câteva secunde. Să se șteargă parcă tot cu buretele, atâția ani de așteptare, atât de multe sentimente, este inadmisibil.
Sentimente care uneori alternau – cele de frustrare cu cele de iubire, ca mai apoi mânia să-și facă simțită prezența. În dimineața asta am stat și m-am gândit de unde au pornit toate acele schimbări.
Și ce oare m-a făcut să rămân în loc să plec?
E ciudat că mi-am schimbat decizia cu atâta ușurință. Mi-am dat seama că totul a început să se schimbe în momentul în care am călătorit la Sfântu Gheorghe.
Poate că magia acelui loc și clipele petrecute acolo m-au făcut să văd lucrurile altfel și să încep să mă gândesc la alte chestiuni importante. De asemenea au mai fost câteva „treburi” care m-au făcut să vreau altceva.
Iar dintre acestea trebuie să amintesc de:
- proiectele mele (pe care le iubesc);
- nunta vărului meu;
- un altfel de Crăciun;
- și bineînțeles îngerul meu rătăcit;
Încă nu am înțeles de ce mi-a luat atâta timp și de ce stările mele alternau de la proaste la foarte proaste, în loc să mă axez pe ceea ce aveam deja. Și poate că cel mai mult mi-a luat să-mi recunosc îngerul, chiar dacă el îmi tot spunea:
„Sunt aici, sunt aici – eu nu vedeam și nu auzeam”.
Oricum nu aveam cum să aud sau cum să văd la comportamentul aprig și încăpățânat pe care îl am. Și totuși a făcut el ceva și mi-a captat atenția… Nu știu ce a fost sau poate că al meu creier nu putea percepe, încă, ceea ce s-a întâmplat.
întâmplări din viață
Un lucru e cert tocmai atunci când mi-am interzis să mai am încredere în oameni a binevoit să apară el… Și să-mi dea o parte din calmul lui, o parte din ceea ce-mi doream și-mi doresc eu – „liniște”.
Adaugă un comentariu