Câteodată mai și pierdem… persoane dragi

Câteodată mai și pierdem… persoane dragi din păcate, cunoștințe, prieteni, persoane pe care nu le putem aduce înapoi. Din păcate cei mai mulți dintre noi alegem să ne manifestăm diferit și nu chiar într-un sens bun. Căci voit sau nu ajungem să judecăm persoanele în cauză.

Fără ca măcar să cunoaștem câtuși de puțin din suferințele acelei persoane, din interiorul, din temerile sau fricile pe care le are… Ne-am obișnuit să judecăm, să atacăm dur în multe cazuri ambalajul persoanelor din jur, repet fără să cunoaștem prea bine persoana.

De ce am început să scriu asta, foarte simplu poate ca să mă descarc de anumite lucruri, care au avut un impact mult mai mare asupra mea decât mă așteptam eu. Ieri am aflat că a murit o mătușă din partea mame, iar asta m-a impactat destul de mult.

Nu pentru că aș fi avut vreo relație foarte strânsă cu ea, ci pentru că în viața asta mi-a oferit una dintre cele mai importante lecții. Iar vestea asta neplăcută m-a făcut să sufăr în interior, motiv pentru care vreau să păstrez în memorie doar amintirea în care pentru prima dată am văzut strălucire în ochii acelei persoane.

Iar pentru a fi cât mai explicit o să vă povestesc în câteva cuvinte lectia pe care am primit-o de la această femeie, de la mătușa mamei.

„Eram în ziua festivității de premiere de la facultate. Eu eram acasă și mă gândeam că nici măcar nu aveam cu cine să mă duc până acolo. Numai că la mamaie au venit în vizită unchiul și mătușa mamei. Așa că mama l-a rugat pe unchiul ei să ne ducă până la facultate.

Așa că vrând, nevrând am luat-o și pe mamaie (baby)cu noi și a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o. Când am ajuns în apropiere de facultate i-am rugat pe toți să meargă cu mine. Numai că mătușa mamei mi-a spus: „cum să merg și eu uite cum arăt?! Nu vreau ca oamenii din jur să se uite ciudat la noi sau la tine din cauza mea”.

A durat câteva minute bune de lămuriri, că oricum nu mă interesa ceea ce spuneau. Până la urmă pe mătușa am convins-o, dar unchiul tot nu a vrut să meargă în interior că „chipurile nu era bărbirit” de parcă îl căuta cineva prin acea mulțime.

Oricum ideea e că atunci când m-au strigat să merg pe scenă am întors capul unde știam că sunt ai mei și pentru prima dată în viața mea nu m-am simțit singură. Le-am văzut acea strălucire din priviri, plină de satisfacție, de bucurie”.

Asta îmi amintește de fiecare dată că o persoană nu trebuie să o judeci pentru cum arată la exterior. Mulți nu au prea mult noroc în ceea ce privește fizicul, dar asta nu ar trebui să fie o piedică în a interacționa cu ei.

Ziua aia pentru mine este una foarte valoroasă pentru că mi-a oferit o altă perspectivă asupra vieții. Și cred că învățătura, lecția asta a fost și de-o parte și de cealaltă. Ceea ce îmi doresc e ca oamenii să înțeleagă la un moment dat să nu mai judece fără un motiv bine întemeiat.

• 

Și bineînțeles ieri, pierderea ei mi-a amintit că nu suntem nemuritori și uneori suferim pierderi. Ajungem să-i plângem pentru că în mare parte fiecare dintre noi își plânge temerile. Acea teamă că într-o zi vei pierdem o persoană dragă și nu ai cum să schimbi cursul vieții.

Oricum cine va știi să citească printre rânduri cu siguranță va înțelege ce am scris eu aici. Pentru mine e un moment trist, pentru că fiind rac (adică mult prea sentimentală) astfel de vești mă dezechilibrează sufletește, iar până îmi revin îmi ia mult timp.

„Doamne dacă ești aici ai grijă de sufletul ei oriunde s-ar afla, te rog!”.