Noaptea trecută a fost de-a dreptul ciudată sau mai bine spus bizară din toate punctele de vedere. Aș spune că a fost unul dintre acele momente la care nu ai fi capabil să te gândești nici măcar pentru o singură secundă. Și sincer de când a început nebunia cu otita mea nu mai m-am simțit așa ciudat, copleșită de durere și de neputință.
Au mai fost momente în viața mea poate la fel de dureroase sau chiar mai rele de atât, cu mai multe dificultăți și zile de supraveghere medicală, însă de această dată totul a fost ciudat. Mai exact, seara trecută după ce am adormit am început să simt că plutesc. Am deschis ochii și m-am văzut în pat cum zăceam, iar eu sau el (sufletul meu) plutea prin jur.
Ceva, o parte din mine, îi tot spunea să se întoarcă. Să se întoarcă în acel corp și să nu-l părăsească. Dar el stătea așa prin aer și doar privea ca la un moment dat să spună:
„- Nu vreau să mă întorc în corpul ăsta. Vreau unul mai bun.”
Habar nu am cât timp am stat așa – corpul părăsit pe pat, iar sufletul plutea prin cameră. Știu doar că atunci când a intrat la loc în corp am simțit o durere cumplită în zona pieptului. O înțepătură pe care până acum nu am mai simțit-o atât de profund. Ceea ce mi s-a părut foarte ciudat e faptul că înainte să intre în corp am văzut telefonul pe masă, iar ora era 6.00 dimineața.
Când m-am trezit cu toată durerea aia în piept și abia respirând ceasul chiar era 6.00 dimineața, căci îmi suna alarma tot într-o veselie. Mi-am setat cesul la ora 6.oo pentru că îmi doresc să-mi fac un program fix de care să mă țin, așa cum făceam și în urmă cu câțiva ani. Nu știu nici acum exact ce s-o fi întâmplat noaptea trecută. Poate că a fost doar vis sau poate că a fost realitate.
Iar această realitate îmi tot bate în ușă și îmi spune că trebuie să fac ceva sau să schimb ceva. Ori s-ar putea să-mi tot dea indicii că timpul meu pe aici, pe tărâmul ăsta, s-a cam terminat… Cine știe ce se va întâmpla… Habar nu am, dar sper să termin la timp toate planurile pe care mi le-am propus de atâta timp.
Adaugă un comentariu