Am făcut-o și de această dată! Am ajuns acasă sâmbăta trecută și nu știam mai exact ce pot face. Nu aveam chef de nimic, nu puteam să mă concentrez la nici o acțiune, la nimic.Mintea mea se învârtea între probleme, iar eu nu aveam energia necesară pentru a mă mobiliza. Să fiu așa la pământ nu mi s-a întâmplat niciodată în acest stil barbar, dar acum mă simțeam de parcă un tren a trecut peste mine.
Toată lumea îmi spune că dacă ajung acasă, locul unde mă simt cel mai bine, o să mă refac repede și o să-mi recapăt energia. Sincer mi-aș dori să fie așa, mi-aș dori să fiu la fel de puternică precum fratele meu, dar… Mă doare să-l văd pe tata cum se chinuie și se frământă de durere, mă doare să o văd pe mama neliniștită și în final eu sunt cea care ar trebui să le fiu sprijin.
Uneori toate grijile astea mă fac să nu mai fiu eu, mă fac să-mi doresc să plec undeva cât mai departe să nu mai știu de probleme, să nu mai știu de nimic. Mi-e atât de greu să-mi găsesc un loc al meu. Un loc în care să-mi creez lumea mea… Un loc în care să cunosc fericirea. M-am săturat ca toată munca mea să fie în zadar.
E adevărat că nu pot să stau fără să fac nimic așa că îmi place să muncesc, dar nu îmi place să muncesc pentru alții. Așa m-am hotărât să devin cea mai egoistă ființă de pe acest pământ și bineînțeles tot ce fac să fie în folosul meu și mai apoi în ajutorul celorlalți. Cine vrea să stea prin preajmă mea va trebui să mă accepte așa cum sunt fără să mai încerce să mai schimbe ceva.
Nu mai sunt dispusă ca în alte dăți să cedez așa ușor. Vreau să-mi văd de viața mea fără să-mi mai pese de opiniile celorlalți. O să fie mai greu la început, dar până la urmă tot voi reuși ceva, ceva. Chiar dacă la început îmi va fi mai greu trebuie să mă descurc eu într-un fel. E mai mult decât necesar.
Adaugă un comentariu