Nu mai îmi pasă de trecut oricum va fi prezent mereu în mintea mea. Orice încercare de a-l îndepărta mă face din ce în ce mai mult să mă scufund în el și să am parte numai de neplăceri. Știam că pasiunea pentru profesia mea îmi va da toată forța din lume, pentru a-mi continua toate proiectele pe care mi le propuneam, dar niciodată nu m-am gândit că tocmai meseria mea îmi pote face rău. Cu toate astea am avut suficientă forță și încredere în mine să o iau de la cap, fără a mă mai gândi la consecințe. Este adevărat teama nu a dispărut și nu știu dacă va dispărea foarte curând. Am acceptat-o ca fiind o parte a vieții mele și fără să mai stau pe gânduri încep timid și sigur să fac primii mei pași către o altă viață. Îmi doresc să-mi rezolv toate problemele, pe care le-am amânat din cauza accidentului meu, îmi doresc să-i pot face pe plac bunicii și să ajung acolo unde ea își dorea tare mult să ajung și mai mult decât orice îmi doresc să-mi îndeplinesc visele.
Mi-am pus ordine în gânduri și știu ce am de făcut. M-am gândit la ceea ce ar fi făcut bunica dacă ar fi fost în locul meu așa am ajuns la ceea ce îmi doresc să fac și viața pe care mi-o doresc. Am nevoie de mult curaj pentru ceea ce urmează, dar nu vreau să trăiesc cu regretul că nu am făcut ceea ce mi-am dorit. Dacă ar fi vreodată să povestesc ceea ce am făcut și ce nu mi-ar trebui poate ore întregi, și nu cred că ar fi posibil acest lucru acum. În schimb este foarte posibil să mă reapuc de scris la propria mea carte. În mare parte povestea dureroasă este scrisă, dar mai sunt acele momente de fericire și bucurie, pe care nu le pot trece cu vederea așa ușor și pe care mi le doresc a le imprima în câteva rânduri pe o hârtie nouă cu cerneală proaspătă. Gata mă opresc aici cu aceste triste povestiri, dar data viitoare sper să vă pot povesti despre lucruri frumoase.
Adaugă un comentariu