Zilele astea m-am întâlnit cu una din prietenele mele bune, Alina. Cred că nu ne-am mai văzut de foarte mult timp și aveam și noi nevoie de ceva spațiu și timp pentru noi, amândouă. Deși am așteptat-o ceva timp până aceasta a ajuns în oraș nu m-am supărat, ba din contră mi-a plăcut să o aștept și s-o întâmpin în centrul orașului. În timp ce o așteptam în oraș ploaia încet, încet și-a făcut apariția cu perdeaua ei de stropi. Mi se făcuse atât de frig și în același timp și sete. De obicei nu am astfel de probleme doar că de ceva zile am senzația că răceala vrea să mă cuprindă în brațele ei. Cum vă spuneam și mai devreme îmi era foarte sete și nu știam ce să fac – să o aștept în continuare pe Alina sau să plec și să ajung într-un magazin să-mi cumpăr ceva de băut? Aș fi vrut să plec numai că magazinul de care aminteam mai devreme era la o distanță mult prea mare de mine și aș fi riscat să plec exact în acel moment când Alina ar fi ajuns în locul stabilit cu câteva ore în urmă. Mi-am spus că trebuie să rezist, să uit de această senzație a mea și să încerc să mă adaptez acestor noi cerințe ale organismului meu.
În sfârșit așteptarea mea a luat sfârșit când aceasta a apărut în fața mea. Ne-am îmbrățișat de parcă ar fi fost prima prima și ultima dată când am fi făcut asta. S-a uitat lung la mine și m-a întrebat cum mă simt. Din tonul ei părea că starea mea de spirit nu era prea bună și cum avea dreptate, dar voiam să ascund asta i-am răspuns că nu am absolut nimic, că mă simt bine și că eram foarte fericită să o văd. Fericită era și ea, dar mai mult părea îngrijorată pentru mine, întrucât aceasta nu știa ce se întâmplă cu mine, nu știa cum trebuia să reacționeze în fața mea și mai cu seamă încerca să afle cât mai multe detalii despre sănătatea mea.
Am rămas uimită la felul cum se uita buna mea prietenă la mine, parcă tot timpul aveam senzația că dorește să îmi spună ceva. La un moment dat draga de ea se hotărăște să întrerupă toată acea tăcere. Brusc mă ia de mână și îmi spune că ar fi cazul să beau ceva lichide pentru că am buzele arse, iar acest lucru nu este bun. Am văzut-o cât de speriată este și am încercat să o liniștesc aducându-i la cunoștiință faptul că dacă buzele mele ar fi un semn aș face mare prăpăd asupra apei. Mi-a întors răspunsul printr-un zâmbet și mi-a spus că în această privință nu trebuie să-mi fac griji. De altfel ea parcă era cu temele făcute și îmi întinde, după ce scotocește prin geanta ei, o carte de vizită pe care era trecută următoarea frază: perla moldovei contact. M-am uitat într-un fel ciudat la ea și am întrebat-o ce ar trebui să realizez cu acea carte de vizită, iar răspunsul a fost unul pe măsură: – asta este în cazul în care nu ai suficientă apă pe care să o folosești – și bineînțeles că după a început să râdă…
Adaugă un comentariu