cropped logo
  • Poveste
  • Poftă bună!
  • Cumparaturi
  • Contact
  • Despre mine

Bucurii mici sau mari la tot pasul

Abonează-te la canalul de Youtube dacă te-a ajutat conținutul meu. Iată Link aici.

Actualizare: ianuarie 5, 2021 Comentează

Azi am fost tare fericită. De fapt încă sunt fericită, iar fericirea asta parcă îmi iese prin piele. Nici că se putea să termin anul acesta mai bine. Sunt fericită pentru că astăzi a sosit pe lume cea de-a patra nepoțică, Maria.  Acum pot spune că am trei nepoate: Iulia, Ema și Maria, dar și un nepoțel, David. Pe David cred că îl cunoașteți foarte bine căci am tot povestit despre el și am tot pus pe aici pe colo fotografii cu el.

Pe de altă parte despre micuțe nu prea am vorbit pentru că nu am avut ocazia să-mi petrec atât de mult timp cu el. Sper însă ca într-o zi să recuperez tot timpul pierdut și să-mi împart timpul cu ele. Asta cred că ar fi una dintre marile mele bucurii, mai ales că îmi place foarte mult să-mi petrec timpul printre copii. În fine am început să vă vorbesc depre nepoții mei pentru că mă bucură foarte mult nașterea micuței mele.

Abia aștept să încep să croșetez pentru ea diferite articole vestimentare, dar și păturica. Îmi doresc să-i realizez una dintre cele mai pufoase păturici. În momentul în care mama ei o va înveli în paturică să simtă doar o atingere fină, pufoasă, delicată precum pielea domnișoarei mele. Abia aștept să o văd. Îmi doresc foarte mult să o văd, dar pentru asta trebuie să mai aștept ceva timp.

Tot ce îmi doresc este să crească repede ca să mă pot juca foarte curând cu ea. Nașterea ei este cel mai frumos cadou de acest Crăciun. Dacă încă mai speram la ceva frumos, acum sincer nu mai vreau nimic altceva doar să știu că nepoțica mea și mama acesteia sunt bine. Orice altceva nu mai contează, până la urmă vin de la sine chiar dacă în ultima perioadă nu prea am avut răbdare.

Așa s-a întâmplat și cu una dintre călătoriile mele. Mi-am dorit să ajung în Londra pentru a-mi vizita câțiva prieteni. Bineînțeles că m-am pregătit din timp. I-am anunțat cu ceva săptămâni înainte că plănuiesc această plecare și că în cel mai rău caz dacă se întâplă ceva îi voi anunța. Cu câteva zile înainte să plec în călătoria mea am fost anunțată de la birou că nu poate să-mi aprobe cererea de concediu.

Știu că în acea zi am fost foarte deprimată, iar printre altele a trebuit să iau legătura cu cei de la NICKTRANS pentru a-mi contramanda plecare. Îmi amintesc și acum că am plâns o noapte întreagă. Plângeam și încercam să vorbesc la telefon cu unul dintre prietenii mei. Parcă ieri era toată nebunia asta…

călătorie
călătorie

Însă a fost plăcut să știu că și acolo în depărtare la sute de kilometrii sunt oameni care mă înțeleg și îmi respectă deciziile, chiar dacă ele nu sunt întotdeauna bune. Mi-ar fi plăcut să am mai mulți prieteni în țară așa cum sunt cei de peste hotare. Dar asta e cred că în ultima perioadă eu am ajuns foarte pretențioasă și nimic nu îmi mai convine. Sper să mă vindec curând de acest egoism ce îmi sfâșie sufletul.

Urmărește-mă pe Google News
TwitterFacebookWhatsApp

Din categoria: D-ale fetelor

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentarii recente

  • Bogdan V. la Pentru un moment… Ce ai face pentru un moment bun?!
  • Bogdan V. la Captivă în singurătate… chiar înainte de Crăciun
  • Bogdan V. la                               Printre gânduri…   Iubirea are nevoie de prezență!
  • Bogdan V. la Printre gânduri…
  • Bogdan V. la Ce joburi tenteaza sezonier si nu numai? Afla despre angajari la studio de videochat, in Bucuresti
  • Ghid Saltele
  • Aer condiționat

Copyright © 2025 · Date de trafic prin RoTrafic preluate din Google Analytics 4.