Am circulat destul de mult în perioada asta pe drumurile patriei. N-aș putea să mă plâng că e rău. Din start vă spun că se poate și mai rău de atât. Citeam la Marius că drumurile în Moldova sunt incredibil de proaste. Și pozele arată tot.
Am fost pe Valea Prahovei, am fost prin zone ceva mai ascunse și lucrurile stau decent. Mai mult decât circulabil dacă facem comparație cu ce este în alte țări, poate chiar și Bulgaria. Dar dacă ne gândim un pic și căutăm informații vedem că arterele principale și autostrăzile încep să fie mai ok la bulgari. Da, pe anumite porțiuni noi stăm mai bine decât ei. Pe altele ne cam întrec, mai ales în partea aceea lângă Grecia, lângă Turcia.
Arterele principale sunt decente la noi din punctul de vedere al gropilor. Dacă mergi pe străzi secundare sau dacă mergi prin zone de țară este posibil să dăm de gropi. Multe. Sau chiar cratere.
Totuși, pe ansamblu stăm decent. Sigur, dacă ajungem să facem comparație cu Germania, Franța sau chiar Ungaria suntem departe de adevăr. Din punctul de vedere al calității străzilor, dar și a autostrăzilor. Ei au autostradă peste tot, noi avem porțiuni. Porțiuni slab calitativ.
Dacă s-ar construi și la noi câte ceva ar fi wow. Am putea ajunge și noi în timp util de la munte acasă, să nu mai stăm prin toate localitățile, cu toți idioții. Însă, vedem cu toții că cei de la putere își bat joc de noi.
Adaugă un comentariu