Astăzi nu am avut nici un chef să ies din casă. Probabil că vremea de afară m-a făcut ca în această dimineață să lenevesc mai mult în pat. De fel nu îmi place să-mi pierd timpul dormind. Dar astăzi m-am simțit atât de obosită încât nu îmi puteam deschide ochii și să-mi ridic capul de pe pernă.
La un moment dat am crezut că poate am răcit și de aceea am acea stare de moleșeală. Am fost chiar și eu surprinsă că nu am avut chef de absolut nimic. Într-un colț al camerei mele mă aștepta cuminte laptopul, iar în celălalt colț pe măsuță mă aștepta coșulețul cu ghemuțele mele colorate pentru a-mi începe drumul către visul meu.
Le-am privit din pat, dar a fost în zadar nu puteam să mă ridic. În scurt timp am avut senzația că visez și că o zăresc pe bunica. Bunica, persoana care de obicei ne este aproape și de fiecare dată atunci când nu ne simțim bine. De data aceasta am văzut-o altfel pe bunica.
Am văzut cum era așezată pe micuțul ei taburel și mă aștepta cu ceașca de cafea aburândă. M-am simțit ca o ciudată deoarece știam că acest lucru nu poate fi posibil. Bunica a plecat dintre noi cu ceva ani în urmă nu avea cum să fie prezentă în acea încăpere. Am mai zăbovit puțin timp în pat și apoi m-am ridicat.
Totul era așa cum am visat. Cafeaua era fierbite și mă aștepta la măsuța mea de lucru. Numai însă cineva lipsea din acel decor. Bunica nu era pe scăunel așa cum eu am visat-o. Scaunul era gol și probabil că dorința mea de a-mi aminti de bunica m-a făcut să trec prin acel moment plăcut.
Oricum ar fi sunt momente când simt parfumul bunicii în florile de la fereastră, în picăturile de ploaie, dar mai ales în jurnalul ei. Toate astea sunt amintiri pe care le păstrez adânc în suflet și din când în când le mai scot puțin la vedere…
Adaugă un comentariu