Nu mă simt bine si am o stare foarte ciudată. Mă tot gândesc la lucrurile care nu îmi fac bine încercând de multe ori să le ocolesc. Nu prea îmi este de folos să îmi țin mintea ocupată în permanență.
Tratamentul acesta este mai degrabă ca o pagubă pentru organism și nu o gură de oxigen așa cum am crezut eu. Poate că m-am înșelat sau poate că a fost doar o experiență nefericită ce așteaptă zdruncinată să o așez într-un sertar.
Cred că aveam mai mult succes într-o lume ca asta dacă eram egoistă, rea, perversă și lista acestor nefericite „calități” poate continua… Dar, nu! Eu nu pot fi așa. Dacă nu m-am schimbat până acum și nimeni nu a putut face asta, ce șanse credeți că aveți? Singurul răspuns nici una. Și prefer să mă izolez în carapacea mea decât să asist neputincioasă la distrugerea mea.
Ce ironie a sorţii! Încerci să ajuţi pe toată lumea, reușești să faci asta până la un anumit punct și dintr-o dată te trezești că pe tine nu are cine să te ajute. O, Doamne! Câtă nedreptate! N-am să mor pentru asta.
Dacă nu am murit până acum înseamnă că mai am lucruri de făcut ce mă așteaptă nerăbdătoare. Sper doar să am suficientă forţă pentru a merge mai departe, pentru a mă concentra pe ceea ce îmi doresc cu adevărat.
Cât să mă îngâne suferinţa asta? O săptămână, o lună, un an? Toate au un început, dar mai știu că mai au și un sfârșit. Dacă simţi că într-un loc nu esti bine primit nu te oprii, ci mergi mai departe… curând îţi vei găsi și tu locul.
Adaugă un comentariu