De foarte multe ori m-m gândit că poate ar fi ideal să mă mut la munte. Și dacă nu aș putea în creierul munților, să fiu ruptă de realitatea asta spălăcită, ei bine mi-ar fi de ajuns să mă mut poate în cartiere noi în Brașov. Dacă aș face pasul ăsta cu siguranță nu mi-ar fi ușor, dar măcar știu că sunt mult mai aproape de visul meu. Și am mai discutat despre asta, numai că acum privind dintr-o altă perspectivă încep să înțeleg de ce ai mei și-au făcut la un moment dat griji pentru mine.
Partea proastă pentru ei ar fi aceea că am să fiu din nou departe de casa în care am crescut și implicit de ei. Încă se mai gândesc la faptul că eu îi părăsesc și îi las în urmă. Dar nu este deloc așa. Eu am nevoie să mă detașez de lumea asta mult prea împrăștiată și mult prea gălăgioasă pentru că vreau și îmi doresc să fiu mult mai creativă în munca mea. Iar acest lucru acum nu este posibil pentru că nu am parte de liniștea necesară.
Pe de altă parte dacă voi reuși în sfârșit să mă mut la munte asta ar însemna că aș avea parte de mai multe beneficii. În primul rând aerul curat și peisajele magnifice – astea două sunt mai mult decât un pansament, de care nici un om nu se poate lipsi de el. Și hai să fim serioși, câți dintre voi nu și-ar dori să fie mult mai aproape de munte sau de mare? Eu una sunt mult mai atașată de munte și de aceea mai toate alegerile mele fac referire la munte și nu în altă parte.
Poate că au o parte din contribuție și faptele din trecut sau pur și simplu sunt îndrăgostită de munte și mă simt foarte bine în preajma lui. Ca să nu mai spun despre faptul că de câte ori ajung pe munte îmi trece orice durere, sunt plină de energie și orice urmă de tristețe dispare. Poate că și astea sunt printre acele motive ce mă împing să mă mut la munte și să-mi achiziționez o casă în acea zonă. Și nu e vorba de fugă așa cum am tot auzit în ultima perioadă, ci doar vreau să trec la o nouă etapă în care să mă simt bine, în care să fiu responsabilă pe alegerile mele și în care să-mi hotărăsc viitorul.
Sunt sigură că din această privință mă vor înțelege și părinții mei, căci așa cum am spus și mai devreme nu este vorba despre nici un abandon. Cred că dacă m-aș muta la munte aș avea mult mai mult timp pentru lucrurile pe care le iubesc, pentru persoanele din jurul meu și pentru acele pasiuni demult uitate din cauza timpului insuficient. Poate că acest gând al meu nu este cine știe ce, dar cel puțin numai acest gând că în curând voi face un pas important în viața mea mă face să mă simt foarte bine, mă face să mă simt fericită și implicit împlinită.
Adaugă un comentariu