În cele ce urmează vreau să vorbesc despre mâncarea tip fast-food, sau mai bine spus, despre copiii și tinerii care consuma cu o frecvență destul de mare astfel de produse. Aproape în fiecare seară restaurantele și micile puncte de vânzare sunt pline de clienți ,,înfometați, marea majoritate fiind copii însoțiți sau nu de părinți. Ultimele studii efectuate la nivel european situează țara noastră pe primul loc la numărul de copii și tineri care suferă de obezitate, boli metabolice sau afecțiuni cardiovasculare.
Este timpul să acționăm astăzi și acum, lucrurile nu mai pot fi lăsate așa, nu putem admite creșterea îmbolnăvirilor din rândul tinerilor. Ei reprezintă viitorul nostru, deci noi trebuie să fim responsabili și să luăm măsuri. Pentru încurajarea mișcării este nevoie de:
1. creșterea numărului de ore de educație fizică și sport pe care elevii le au în programa școlară;
2. încurajarea mișcării și activităților desfășurate în natură;
3. o mai bună interacționare și comunicare a părinților cu proprii copii;
Părinții greșesc când oferă copiilor așa numitele gadget-uri de la vârste fragede. În fața unui astfel de dispozitiv copilul poate este cuminte și nu deranjează, dar tocmai asta e marea problemă. Oare câți dintre părinți nu apelează la tot tipul de tertipuri pentru că micuții lor să nu facă sport la școală? Este atât de simplu să obții o adeverință medicală.
Un nou concept dăunător prinde contur și este des întâlnit. E ușor să-i organizezi copilului ziua de naștere sau onomastică într-un restaurant unde să fie invitați toți colegii de școală sau grădiniță. Comodiatea noastră s-ar putea să dăuneze pe termen mediu și lung, există posibilitatea ca în următorii ani să regretăm comportamentul nostru de acum.
N-aș vrea să închei acest articol fără să vă reamintesc că suntem români, deci haideți să fim originali. Avem mereu tendința de a importa de afară tot ce nu e bun pentru viața și sănătatea noastră. Aduceți-vă aminte de modul în care ați crescut, ați fost educați și reflectați mai bine la zilele noastre. Mult succes!
articol scris de – Ionut Balbarau
Ionut Balbarau a zis
Multumesc frumos pentru publicare! Este o tema destul de sensibila si cred ca ar trebui sa mai atingi astfel de subiecte!