Am să încep acest articol prin a vă spune că sunt foarte indignat față de atitudinea pe care o au unii părinți față de vaccinare, prin refuzul aplicării acestei măsuri profilactice. De ce să decidem noi pentru copiii noștri? Dacă ei ar avea discernământ sunt sigur că foarte mulți dintre ei ar accepta VACCINAREA.
A nu imuniza un copil este egal cu îmbolnăvirea acestuia cu bună știință, fără prea multă gândire asupra consecințelor nefaste care pot apărea în viitor. Vaccinarea este importantă pentru copil, familie și societate.
Ce reprezintă vaccinurile?
Vaccinurile reprezintă un mijloc de prevenire a numeroaselor boli grave care au afectat milioane de copii și adulți de-a lungul timpului. Înaintea apariției vaccinurilor se nășteau numeroși copii în fiecare familie și după câte o epidemie de difetrie, tuse convulsivă, rujeola, varicela, variola, mulți dintre aceștia decedau. De asemenea numeroși sugari mureau cu meningită tuberculoasă (copiii fiind contaminați de cei din jur).
Aceste tragedii se pot evita astăzi datorită vaccinurilor și introducerea de programe naționale de vaccinare OBLIGATORIU și GRATUIT.
România nu are această posibilitate financiară, de aceea avem încă vaccinuri, așa-zis opționale. Pericolul bolilor secolului nostru poate fi eliminat doar prin VACCINARE.
Care sunt bolile care se pot preveni cu ajutorul vaccinurilor?
POLIOMIELITA, adesea denumită și paralizie infantilă, este o boală infecțioasă virală acută, care se răspândește de la om la om, de obicei pe cale fecal-orală.
OREIONUL sau parotidita epidemică este o boală infecțioasă acută și transmisibilă produsă de virusul urlian. Boala determină o inflamare a glandelor salivare, precum și a pancreasului și sistemului nervos central.
DIFTERIA, o boală bacteriană acută care poate infecta organismul pe cale respiratorie (difteria respiratorie) ce poate fi contactată pe cale aeriană.
VARICELA, o boală infecto-contagioasă, cu răspândire extrem de largă, cu manifestări generale, însoțită de erupția specifică boli sub forma de vezicule, care apar în valuri eruptive succesive.
RUBEOLA, o boală infecțioasă eruptivă care poate să apară la sugarii cu vârstă sub 1 an și în colectivitățile de copii nevaccinați. Popular se numește pojărel. Este determinată de virusul rubeolic care determină epidemii iarna și primavara.
Dacă ne gândim la pericolul pe care îl reprezintă aceste boli supra copiilor noștrii nu trebuie să contabilizăm costurile vaccinării, nu trebuie să ne gândim la partea materială.
Un copil bolnav are nevoie de multe tratamente, zile de concediu pentru mame și, în plus, există riscul apariției complicațiilor și a sechelelor fizice și psihice care pot influența viața copilului pentru totdeauna.
Care sunt reacțiile alergice care pot să apară în urma administrării unui vaccin?
Suferința produsă de vaccinare este de scurtă durată. La un număr relativ mic de copii poate să apară:
- febra moderată;
- stare de indispoziție;
- o mică erupție cutanată;
Astăzi nu mai sunt prezente pe piața vaccinurile din trecut care conțineau microbi vi atenuati, ci se fac prin inginerie genetică, din fragmente proteice din agentul infecțios care produce boala și stimulează organismul să producă anticorpi.
Vaccinarea este sigură, serurile sunt preambalate în seringi gradate, sunt dozate.
HAIDEȚI SĂ NE VACCINAM COPIII, doar așa vor fi sănătoși, doar așa noi vom fi FERICIȚI!
Un articol scris de Ionuț Bălbărău.
Adaugă un comentariu