Mi-e dor de petreceri, mi-e dor de oameni frumoși și de tot ce a reprezentat cândva viața mea. După mult timp de umblat fără să țin cont de o destinație, fără să știu unde mă îndrept mi-am dat seama că trebuie să fac ceva pentru mine. Indiferent cât de greu îmi va fi cu siguranță mă voi descurca și nu voi lăsa pe nimeni să mă umilească. În sfârșit m-am hotărât ce vreau, în sfârșit mi-am acceptat greșelile și îmi pot vedea mai departe de planurile mele, de promisiunile făcute și mai ales să petrec mai mult timp alături de cei dragi.
La prima vedere pare o nebunie tot ce se întâmplă, iar doza asta de nebunie este dublată în momentul în care îmi văd nepotul. Nu știu de ce am momente când nu mă pot concentra la nimic și singurul pe care îl fac e doar să mă gândesc la el și cam atât. Probabil că încă mă simt vinovată pentru că nu am putut să fiu lângă el într-un moment important. Sau poate că tot acest sentiment de vinovăție îmi aparține numai mie și doar mie.
Știu că nimeni nu mi-a spus nimic rău, știu că nimeni nu m-a certat pentru că am ajuns târziu la botezul micuțului… și totuși mă simt vinovată. Cu siguranță aș schimba lucrurile, dacă aș putea da timpul înapoi, dar asta nu este posibil… Și da, recunosc faptul că nu am ajuns la botezul nepotului meu și îmi pare rău pentru asta, îmi pare rău că am pierdut cele mai frumoase momente, dar am să încerc să mă revanșez pentru orice chestie pe care am făcut-o aiurea.
De multe ori îmi amintesc de momentele mele de fericire și brusc prima imagine pe care o văd în mintea mea este strict legată de această petrecere. Și cum de obicei sunt persoana care doar ascultă și își formează noi idei din fiecare întâmplare am ajuns să mă minunez singură de tot ce se întâmplă în jurul meu. Nu credeam că voi ajunge vreodată în punctul în care voi spune că am pierdut destulă vreme fără să mă bucur de ceea ce aveam în jurul meu.
E destul de greu să fac acum o analiză a ceea ce am pierdut și asta nu din vina timpului, ci pentru simplu fapt că nu aș fi în stare să-mi evaluez corect toate acele părți pe care le am de îmbunătățit și de lucrat. Zilele trecute încercam să găsesc acel moment în care am devenit egoistă și pe alocuri rea. Dacă la petrecerile din anii trecuți nu simțeam nici un fel de oboseală sau nu mă deranja absolut nimic, ei bine, în prezent lucrurile stau cu totul și cu totul diferit.
În prezent mă enervez foarte repede și ușor, din orice motiv sau cel mai simplu gest. În plus de asta nu mai am răbdarea necesară încât să-mi pierd timpul pe diferite chestiuțe, care nu au nici o legătură cu activitatea mea. Mă întrebam oare când o să mai am posibilitatea și oportunitatea să mai merg la o petrecere de botez așa cum a fost cea a nepotului meu. E adevărat că și eu m-am schimbat și percep lucrurile altfel, dar nici ceilalți nu sunt mai prejos.
Am încercat de foarte multe ori să spun ce mă deranja, să spun părerile mele în legătură cu un anume subiect, dar întotdeauna am fost percepută ca fiind contra tuturor. Și pentru că nu mai aveam ce să mai fac m-am decis că poate e timpul să plec de lângă acele persoane care nu mă acceptă așa cum sunt. Nu cred că aș fi o persoană de neînțeles, doar că uneori prefer să stau în colțișorul meu să nu deranjez pe nimeni și să nu mă deranjeze nimeni.
În plus de asta nici nu sunt persoana care să vrea să iasă mereu în față fără să aibă ceva de spus. Da, am ieșit în față de câte ori nu mi-a convenit (ba chiar am dat cu pumnul în masă) și am mai făcut pași în față în acele clipe când am avut ceva de spus. Nu îmi place să mă bag în seamă fără să am nimic de spus, dar nici nu îmi place să stau în lături atunci când știu sigur că pot da o mână de ajutor.
Și pe lângă asta prefer să mi se spună totul în față, mai ales atunci când greșesc și nu reușesc să repar toate acele lucruri defecte. Îmi plac toate lucrurile simple, lucrurile făcute cu bun simț și care mă fac să mă simt extraordinar. Asta îmi doresc să simt de la fiecare petrecere în parte la care iau parte. Exact ca și la acel botez nu știu exact ce mi-a plăcut și cum de m-am simțit atât de bine, dar aș vrea să repet astfel de experiențe și în viitorul apropiat.
Sper să ajung în toate acele locuri unde mi-am propus și să nu pierd nici un fel de eveniment, dar pentru asta cred că aș mai avea nevoie și de ceva timp în care să-mi stabilesc un program bine definit, pe care să-l respect. Acum sunt împrăștiată, ba chiar foarte împrăștiată, deoarece sunt conștientă că aș face foarte multe treburi dacă mi-aș organiza timpul puțin mai bine.
Timpul ăsta pierdut aiurea o să ne omoare pe toți. Chiar dacă am întâlnit persoane care nu vor să recunoască acest lucru – noi, oamenii în general ne place să pierdem timpul pe nimicuri. Și aici nu aduc în discuție relaxarea noastră, ci doar acele minute în șir pe care le pierdem verificând telefonul sau cine știe ce altceva mai facem. Dacă aș putea să schimb ceva în comportamentul meu ăsta ar fi primul lucru.
Și nu-i suficient că sunt conștientă de asta, pentru că știu că pe undeva mă blochez și greșesc. Pe undeva timpul meu se scurge printre degetele mele fără ca eu să pot face ceva. Nu e vorba de distracții, de întâlniri cu prietenii care mi se par logice și normale, ci este vorba mai mult de acele secunde în care nu ai chef de nimic, nu îți faci curaj să faci ceva productiv și nici nu vrei să te motivezi și să te îndrepți către ceva care să-ți aducă profit, să-ți aducă valoare.
Nimeni nu a zis că nu e bine să iei o pauză, dar parcă prea multe pauze e o pierdere de timp, energie și bani pentru proiectele și ideile tale. Sper că de această dată nu am greșit cu nimic și că pe alocuri vă regăsiți în ceea ce am scris mai sus. Iar dacă am greșit și cineva s-a simțit ofensat îmi prezint scuzele încă de pe acum. Ce să-i faci nu poți împăca pe toată lumea și nu-i poți face pe toți fericiți.
Adaugă un comentariu