Am înghețat! Când am plecat de acasă către muncă nu era așa frig, de fapt afară totul părea magic. Fulgii mari de nea și deși te ducea cu gândul în lumea viselor fără a știi deja că ești plecat de foarte mult timp din lumea reală. Totul părea desprins dintr-un frumos basm spus într-o seară friguroasă de bunica ce se încălzea la gura sobei. Vremea de azi chiar că mi-a adus aminte de toate acele momente de bucurie ce îmi umpleau inima în fiecare iarnă. Parcă știa bunica ce știa de ne spunea atâtea basme incredibile.
Nici nu vroiam să ajung la birou îmi doream atât de mult să mă mai joc prin zăpadă, să stau în mijlocul fulgilor și să-i privesc așa mult timp. Dar nu am avut încotro și a trebuit să ajung la birou, ce a fost bine – a fost bine că a fost o zi scurtă, în care da am muncit, dar parcă nici nu am simțit munca, ori eu am fost prea concentrată pe ceea ce am vrut să fac și bineînțeles pe acele treburi pe care am vrut să le termin.
Seara când am plecat de la birou era atât de frig de înghețau și pietrele. Când am făcut primii pași pe zăpadă aceasta începu să scârțâie sub ale noastre picioare. Mi se părea atât de ciudat și totuși am avut puțin noroc și am ajuns destul de repede acasă. Altfel dacă mai întârziam mult nu știu dacă mai ajungeam întreagă, deja nasul meu se făcuse roșu și începuse să înghețe… vai de oamenii care nu au un adăpost deasupra capului…
Adaugă un comentariu