Sunt fericită. Până acum am scris trei povești și am început să lucrez la propria mea carte, aș putea spune că dacă m-aș ocupa strict numai de ea, poate că până la jumătatea anului viitor ar putea fi gata, dar cum timpul meu trebuie împărțit pe bucățele încerc să mă adaptez la această situație și să-mi păstrez calmul și flacăra aceea pentru scris aprinsă. Pentru că dacă aș începe să fiu persimistă nu aș mai putea termina și această poveste, pentru că așa sunt eu, dacă simt că ceva nu-și mai are rostul, nici că mă mai apuc să-l termin. Știu că pare o prostie, dar așa sunt eu și nimeni nu-mi poate schimba acest comportament… și cine a încercat nu a putut reuși.
Până voi termina această carte sper însă să mai pot scrie cel puțin încă două povești și de ce nu să le pot publica, fără să am vreo problemă. Îmi place să-mi imaginez lucruri frumoase atunci când mă pregătesc să scriu, dar și în momentul în care scriu poveștile. Mama îmi spune că este o prostie, că nu am cum să reușesc ceea ce mi-am propus pentru că n-o să am mereu timp pentru asta și curând, spune ea, inspirația mea de acum mă va părăsii și ea curând, dar eu nu cred asta.
Din contră de fiecare dată când am început să exersez ceva sau să continui cu ceea ce am început mereu am avut parte de surprize și din ce în ce am văzut în toate aceste lucruri o evoluție și da, dacă ești în stare să perseverezi mereu ai să rămâi surprins de ceea ce poți să realizezi. Știți cred că m-am obișnuit așa să mă suprind singură în fiecare zi cu câte ceva.
Adaugă un comentariu