Nu v-am spus de ce sunt fericită uneori… sunt fericită pentru că de câte ori vreau să dau de una dintre fostele mele colege, de atâtea ori mă caută ea pe mine. S-a întâmplat de câteva ori să ajung în apropiere de locul unde lucrează, Mari, căci așa o cheamă și să nu știu nimic de ea. Bine normal știam că lucrează după-amiază, schimbul doi, dar eu din păcate pe acolo eu trec numai dimineața și nu știu cum se face că de câte ori vreau să o văd de atâtea ori o găsesc acolo, fix la acea oră, în acea zi, parcă ne-am fi vorbit sau poate că telepatia este de vină.
Aseară mă gândeam la ea și la fetița ei, din păcate telefonul meu nesuferit cred că a contactat un virus ceva și am fost nevoită să-i dau o resetare din fabrică, așa că am pierdut toate contactele și toate numerele de telefon, adrese și toate cele. Iar astăzi când m-am întâlnit cu Alina tocmai vorbeam despre chestia asta și îi spuneam că aș vrea să dau de Mari și că din păcate nu mai am numărul ei de telefon. Nici nu am apucat bine să termin ce aveam de spus Alinei despre asta, că mă sună Mari… a fost cea mai tare chestie și tocmai i-am povestit și ei de ce am pățit cu telefonul. E bine că am făcut-o puțin să zâmbească și bienînțeles și eu mă simt mai bine știind că ea și bebelușa sunt bine. Abia aștept să se nască fetița ei, dar până să ajung să o iau în brațe, mai am de așteptat vreo trei luni. Sunt așa fericită pentru chestia asta!
Adaugă un comentariu