Nu credeam vreodată că voi avea timp să-mi satisfac micile mele plăceri. Știu că sunt o persoană ciudată, atenție nu am spus puțin ciudată, ci da am mărturisit că sunt o persoană ciudată, confuză, dezamăgită, uneori nefericită și alte ori mai fericită ca niciodată… nu pot explica stările mele pentru că sunt instantanee…
Sunt fericită în momentele în care aștern gânduri pe hârtie, scrijelesc cu vârful pensulei veșnicele mele schițe (apropo mai nou am început să pictez direct pe pânză… nu este foarte ușor, dar mă distrez când fac asta și mă bine dispune), iar alteori în timp ce ascult muzică mă trezesc în mijlocul camerei unde exersez câțiva pași de dans… v-am spus eu că sunt ciudată!
În schimb mă întristez foarte repede dacă aud vești proaste despre copii. Am avut momente când am plâns (și nu glumesc) în clipele în care am urmărit știri nu tocmai grozave despre copii.
Mă îngrozesc persoanele din jurul meu, unele dintre ele. Nu îmi place să vorbesc prea mult despre asta și despre faptele acestora, de fapt dacă stau și mă gândesc nu am vorbit niciodată despre oamenii care au jignit copii sau i-au maltratat. Nu am vorbit încă pentru că mă pregătesc să termin un scenariu despre asta, scenariu în care am povestit clipele de groază prin care am trecut încercând să apăr câțiva prichindei.
Dar nu asta contează important este să termin ce am început, adică munca mea de aproape 3 – 4 luni de zile; nu știu dacă voi avea curaj să public vreodată aceea schiță aici, în țara mea, dar rămâne de văzut.
Pe final de articol nu vreau să vă întristez și pe voi așa că am să vă arăt tentativa mea de a picta pe pânză și rezultatul obținut în urma acestui procedeu. Până la o nouă întâlnire:
– Numai bine!
Alex a zis
Pictatul pe panza… ! Cred ca trebuie sa ai multa rabdare.
Kitty a zis
am pentru ca imi place… sau cred asta