Regăsirea unei părți pierdute și plăcerea de a scrie… De vreo patru ani de zile mi-am pierdut bucuria de a scrie.
Prin 2019 scriam de zor pe blog fără să am vreo problemă, fără să-mi fie greu să scriu. Însă în timpul lui 2019 s-a întâmplat ceva și m-am blocat.
Nu am mai putut să mai scriu. Asta a durat ani întregi, luni de chin în care am încercat diverse lucruri. Am încercat și chiar am pus în practică diferite metode doar pentru a ajunge din nou la acea bucurie de a scrie fluent.
Nu știu dacă puteți să înțelegeți asta, dar eu când puneam pixul pe foaie și începeam să scriu totul era o armonie. Ca și cum o apă curgea lin fără întrerupere… totul era normal, firesc.
Am pierdut asta și nici acum că sunt pe insulă nu-mi dau seama ce s-a întâmplat cu adevărat.
De ce am avut pauza asta lungă?
De ce nu am mai putut să scriu?
Mai ales că nu este vorba de lene, pur și simplu ceva a blocat acea apă fluentă. Habar nu am ce, dar scrisul meu a fost blocat. Când am ajuns pe insulă nu aveam așteptări prea mari.
„Ceva de genul că o să mă așez la masă și am să încep să scriu din nou” – pentru mine asta era partea pierdută.
Și totuși când am plecat de acasă, ceva din mine îmi spunea să iau hârtie și ceva de scris. Era ceva care tot urla și încerca să se facă auzit, astfel am trântit prima agendă găsită și un pix în ghiozdan și mi-am văzut de treabă.
Și uite că după prima discuție mai aprinsă avută cu partenerul meu chiar aici pe insulă, într-un exces de furie m-am așezat la masa din apropiere și am început să scriu, și să scriu și tot să scriu.
Abia după ce am scris pagini bune mi-am dat seama că totul a fost firesc. Totul a curs în mod normal fără să mă chinui, fără să fac meditație, fără stimulente și fără să mai bâjbâi ca un orb prin întuneric.
Abia atunci mi-am dat seama că mi-am recuperat bucuria de a scrie și îmi priveam mâinile de parcă nu erau ale mele. De parcă mi-ar fi lipsit atât de mult încât am izbucnit în lacrimi.
De patru ani nu am mai scris nimic în care sa simt. De patru ani totul a fost pe pilot automat.
De patru ani m-am afundat în scrisul ăla doar pentru bani și uitasem cât de bine era și terapeutic scrisul de plăcere. Abia atunci mi-am dat seama cât de bine a fost să mă eliberez.
Parcă o greutate din mine s-a desprins și în sfârșit puteam să respir ca un om normal. Tot ce am făcut până acum în cei patru ani nu mai are niciun sens.
Iar pentru mine viața a început de acum și de aici de pe insulă…
Bobita a zis
Felicitari! Ma bucur ca ai început din nou sa scrii,fiindcă știu ce reprezintă scrisul pentru tine! Mi-au placut întotdeauna articolele si mai ales Placerea si Dedicatia ta pentru scris si condei! Felicitari ,spor si succes in tot ce faci! Doamne Ajuta!