Ureche…. Sunt momente când uneori mă pierd în ochii lui și nici nu-mi vine să cred ceea ce văd în ochii lui. De foarte multe ori văd acea iubire nemărginită care mă molipsește în fiecare clipă. Alteori, însă, văd năzdrăveniile pe care le face și toate acele lucruri pe care eu una nu le suport. Și cu toate astea în orice secundă am parte de gingășia și atenția lui.
Parcă toate mângâierile mele nu sunt suficiente pentru a-l face să toarcă. Cu toate astea există și acele clipe când doar mă vede, mijește ochii și cerșește iubire, ca mai apoi să toarcă tot într-o veselie. Și da nu trebuie să uit nici de dorința micului motan de a intra în permanență în casă și a se cuibări pe undeva pentru a dormi în voie.
În urmă cu ceva vreme era foarte neastâmpărat, însă acum știe perfect drumul de la ușa de la intrare și până la ușa dormitorului meu. Bineînțeles în fața ușii mă așteaptă ca să-i deschid, iar dacă nu fac asta miaune furios până cineva îi deschide. Și odată intrat în dormitor face un singur salt pentru a se așeza confortabil în pat. Se strânge ca un ghem și adoarme, dacă eu nu sunt prin preajmă.
Dar atunci când sunt se ghemuiește în poala mea și adoarme instantaneu. În timpul somnului se poate auzi cum suspină și oftează, iar uneori l-am surprins când imita mâncatul la sânul mamei lui. Din păcate nu știu ce își mai amintește el, dar cu siguranță nu o să-și uite mama, căci deseori în vise o târâie de parcă ar fi lângă el și își întinde lăbuțele de parcă ar cuprind-o în brațe.
Din nefericire pentru mine am fost nevoită să-l cresc când încă nici nu știa să mănânce. Și l-am hrănit mult timp cu o seringă și cu lapte de la capre. Asta a fost valabil și în cazul lui, dar și în cazul fraților lui. Pentru că erau mult prea mici să înțeleagă că au rămas fără mămică, unul dintre motanii mai mari a decis să aibă grijă de ei.
Partea bună a fost aceea că motanul cel mare are blana asemănătoare cu mămica pisoiașilor, iar asta l-a ajutat să se apropie foarte mult de ei și în același timp să-i permită să aibă grijă de ei și să-i instruiască. Astfel că Tărcățel (motanul mare) a devenit mămica adoptivă a micilor pui de pisicuță.
hdr 
Iar de aici zi după zi micii motănei s-au adaptat la noile condiții. Și unde îl vedeai pe Tărcățel îi vedeai și pe cei mici. De obicei se perindau prin curte, apoi prin fânul pentru căprițe din pod, ca mai apoi să invadeze grădina de legume, grădinița cu flori și într-un final să poposească și în casă.
Bine, mă rog, asta o face doar Ureche, căci el este favoritul meu și doar lui îi permit să intre în casă, în dormitorul meu. Bineînțeles sunt atât de multe lucruri de spus despre el, încât probabil aș scrie zile întregi, însă pentru un moment cred că este suficient să știți câte ceva despre existența lui și modul în care a crescut și s-a adaptat la noul mediu de viață.
Adaugă un comentariu